Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Editorial, Magazin » Bucuria de Ignat

Bucuria de Ignat

Submitted by on 22 December 2011articol citit de 2,554 ori | One Comment

Zilele continuă să-şi strâmtoreze lumina până după Ignat când, la vreme de solstiţiu de iarnă, va fi cea mai scurtă zi din an, după care soarele va rămâne din ce în ce mai mult în viaţa oamenilor, însoţindu-i spre primenire şi înaripându-le speranţele pentru primăvară. Timpul trece spre sfârşitul celei de-a doua decade din decembrie şi iarna nu-şi faci niciun gând faţă de dorurile noastre.

Pentru români, indiferent de vremuri, sărbătorile de iarnă încep cu tăiatul porcului

Pentru români, indiferent de vremuri, sărbătorile de iarnă încep cu tăiatul porcului

Suntem undeva, pe Valea Aninoasei, un pârâu ce-şi împlineşte firul de ape sub pădurile de stejar coborâtoare dinspre culmi blânde şi înalte precum Măgura, Malaionul şi Buzaica. Zăpezile sunt foarte departe. Abia pot fi zărite pe faţa Oslei, pe culmile line din Stâna Mare, Olanul, Balmezu şi Bulzul, pe alte vârfuri albe din Munţii Cernei. Încoace, spre Valea Motrului, s-a lăsat un vânt rece şi uscat, care spulberă în vânturări dezordonate valurile de frunze uscate aşternute pe genunchii obosiţi ai codrilor. Peste şuierul pădurilor şi vuietul adânc al văilor, prin frământările rămurişului cenuşiu, se-aud suspinând gaiţele. Sunt neliniştite şi-ncearcă să se apropie de ogrăzile oamenilor. Pe cerul albastru, traversat de nori plumburii şi grăbiţi, se-nvârt în cercuri ereţii hămesiţi de foame. Încă mai caută prada plecată de acasă.
Pârâul ocoleşte lenevos grămezile de frunze putrede, adunate după umeri de pietre. Linia dezorganizată a arinilor însoţeşte malurile desenând şerpuirea albiei spre lunca Motrului. Nici pomeneală de umbre. E tot mai rece afară şi tulnicul desferecat al vântului înăspreşte aerul. E multă rătăcire şi pustiu prim tufărişul padinei. La puţină vreme de foşnirea zorilor, în ţarcul lui Moş Ilie se auzi un guiţat înfiorător de porc răpus de soartă. Nu ştim dacă Ignatul prevestise tăierea grăsunului, dar ai casei se pregătiseră de sărbătoare. Din moşi-strămoşi poartă această tradiţie şi în această dimineaţă trecuseră din nou la săvârşirea ei.

Sacrificiul tradițional al porcului
S-au gândit din timp la patul porcului, cum să-l aranjeze. Pe blăni late cu înveliş de paie sau ferigă. Poate este cea mai mare bucurie a familiei din acest an, înainte de Crăciun. Alte bucurii nu mai prea vin în viaţa oamenilor din sat, sunt prea multe aşteptări nerezolvate. Multe dezamăgiri de la poruncitorii uitaţi în dregătoriile ţării. Dacă nu îşi fac ei bucuriile, cine să le mai aducă veselia în casă. Ilie a fost vânător toată viaţa lui. Află că şi cuscrul de la Ţânţăreni prăvăli porcul. Şi acolo se pregătesc de pomană. Sunt cu toţii ai casei la treabă şi-s bucuroşi că s-au întâlnit şi în acest an. „Auzi, ce am ajuns, să stai cu telefonul la brâu şi să tai porcul! Apoi, cum ştiam eu să-i spun lui Mitică, cuscru-meu de la capătul celălalt al judeţului, să-nchine o cănuţă de rachiu în sănătatea noastră!” şopti pe sub mustaţă Neica Ilie.
Afară plouă sâcâitor. Bărbaţii măcelari şi-au improvizat un acoperiş sub halânga de vie şi lucrează de zor. Goguţ, porcul pe care l-au crescut cu buruieni şi porumb din grădină, se coace în flăcări pe patul de fier, peste care gospodarii au aşternut ferigă adusă din poienile pădurii. Ion şi Mihăiţă practică de ani buni acest meşteşug. Cu vălătuci de foc, ei mângâie toate încheieturile grăsunului, pârlindu-l cu grijă, să iasă un şoric rumen şi dulce. Apoi îl rad cu cuţitele şi îl spală bine cu apă caldă şi sare. Roberta şi Iozefina, cele două nepoţele ale lui Ilie, abia aşteaptă să guste din şoricul proaspăt. Sunt tare nerăbdători şi cei mari ai casei. Catinca le aduce câte o ulcea cu vin fiert lucrătorilor. Să aibă spor, zice ea.
Femeile sunt preocupate de vase, de siguranţa culegerii foloaselor porcului în bună rânduială şi igienă deplină. Sunt foarte grijulii şi-şi pregătesc fiecare acţiune cu minuţiozitate. Bărbaţii crestează porcul după cap, fac semnul crucii şi-l închină urându-le gospodarilor să-l mănânce sănătoşi. Croiesc umerii de slănină, îi presară cu sare şi-i întind în postava adâncă şi lungă cioplită de ţiganii din Tarniţa din pluţile zvelte doborâte în zăvoiul Motrului. Aleg cu băgare de seamă fiecare părticică din animalul sacrificat. Şi muşchiul, pecia pentru cârnaţi, şi untura de legat, şi muşchetele pentru fum, şi maţele, şi măruntaiele pentru tobă şi caltaboşi, apoi spătia, coastele şi ciolanele. Unele vor merge îndată ce vor fi pregătite în pod, la fum, la topit pentru garniţă sau cel mai repede în meniul pentru pomana porcului, ce va fi servit de toată suflarea casei imediat ce treaba va fi isprăvită.
Mihăiţă desprinde o fâşie de şoric de pe grumaji, să potolească nerăbdarea fetiţelor. Mănâncă toţii din şoricul rumen şi gustos. Bulgăraşi de slănină şi o bucăţică de pecie au fost alese de noră-sa, Miruna, pentru tochitură şi mâncarea de varză. Ilie mai duce pe gât o cănuţă de ţuică, el nu bea vin că are tensiune, şi-şi pregăteşte maşina de tocat carne pentru cârnaţi. Vrea să-i şi vadă aliniaţi pe cumpănă, în afumătoare, până nu se lasă înserarea. Catinca urcă pe vale cu vecina, la-ngemănarea ogaşelor, în ţuţuroaiele din cremene, să dezorzească şi să limpezească maţele. E atât de pitorească ocupaţia acestor oameni, încât îţi vine să crezi că ea are deja o vârstă ancestrală, de parcă s-ar face aşa de când este lumea pe pământ.
Ion îşi aduce aminte de vremurile copilăriei noastre. De aceea agăţă vezica, ca pe un balon de braţul viei, să o zvânte vântul. Nu credem că vor mai ştii copiii lui Cornel să se joace cu ea. Neica Iliuţă ne povesteşte cum jupuia bunicul lui porcul, să-i facă opinci din piele. Noi nu am apucat acele vremuri, dar abia aşteptam să ni se dea băşica, să o umflăm şi să ne jucăm cu ea un fel de fotbal prin zăpadă.

Pomana porcului
Spre amiază se adună toţi la masă, să se bucure de pomana porcului. Gustă din bucatele pregătite de gospodina casei şi ajutoarele ei la timp de lucru greu şi sunt mulţumiţi de această răspladă a muncii de peste an. În sobă, uscăturile de fag trosnesc în neastâmpărul focului. Mihăiţă spune că a văzut splina porcului „lată în urmă”, ceea ce înseamnă că această iarnă va fi grea spre sfârşit. Ilie este nedumirit de ce, la noi, oamenii se apropie unii de alţii doar spre sărbători. Acum, că vine Crăciunul, îi vede mai îngăduitori, netânjind după gâlceavă. Se întreabă de ce nu sunt şi peste an aşa. Sunt mai buni şi generoşi cum se apropie sărbătorile. Gândurile rele nu trebuie să admubrească sufletul. Satul are nevoie de linişte şi armonie în toată vremea, nu numai câteodată! Norocul nostru este că avem tradiţii şi mai ţinem la ele. Pentru că ne dau voie să avem bucurii, iar acestea sunt bucuriile pe care ni le facem singuri. Iată, sunt vorbe ce se aud în taina mesei tradiţionale, la pomana porcului.
Pe uliţele satului se văd oameni care duc prea multe poveri pe inimi. E arţag şi nesăbuinţă în treburile ţării şi asta le întunecă gândul. De aceea, ei se întreabă de ce smotocim liniştea aproape un an, ca să fim voioşi şi plini de bunătate doar de sărbători. Iliuţă mai vrea să spună ceva, dar mai bine tace! Roberta vrea un măr roşu. Bunica le coboară câte un măr din coşul cu otavă, cuibărit în podul şopronului. În faţa dealului nenins, îmbibat de şiroirile ploii zănatice, fetiţele gustă din miezul aromat al fructelor. În curând, la Padeş, pe cărăruile satului, vor răsuna cântece de colind. Vor trece iar pe la porţile sătenilor Piţărăii. Apoi, vine Crăciunul!

One Comment »