Brâncuşi reînviat în lucrările elevilor de la Peştişani

Loading

Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuşi“ Peştişani în parteneriat cu Consiliul Judeţean Gorj a derulat în săptămâna ce a trecut  Proiectul “Brâncuşi – cioplitorul în duh”. Competiţia a avut ca obiectiv sporirea contribuţiei în cunoaşterea vieţii şi operei marelui sculptor Constantin Brâncuşi, a aportului acestuia la sporirea zestrei culturale a umanităţii, promovarea meleagurilor româneşti în care s–a plămădit şi s–a exprimat genialul creator din Hobiţa.

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a ţinut să fie aproape de elevii şi profesorii din Peştişani
Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a ţinut să fie aproape de elevii şi profesorii din Peştişani

Astfel, cei mai buni elevi ai liceului din Peştişani au vrut să arate că talentul marelui Brâncuşi va fi păstrat şi pentru generaţiile viitoare. Ei s-au întrecut în realizarea de lucrări pe teme brâncuşiene. Masa Tăcerii, Coloana Infinitului sau Poarta Sărutului au fost cioplite în lemn de către elevii instituţiei de învăţământ, iar cei mai buni dintre ei au fost premiaţi chiar de către preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu.
Câştigătorii concursului derulat săptămâna trecută la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Peştişani au fost desemnaţi  în ultima zi a manifestărilor. Elevii s-au întrecut într-o competiţie derulată pe mai multe secţiuni, toate legate de viaţa marelui Brâncuşi. Aceştia  au răspuns la întrebări privind viaţa şi operele sculptorului, au dezbătut diverse teme, iar cei mai talentaţi dinte ei chiar au reprodus operele de pe Calea Eroilor din Târgu-Jiu. Munca elevilor a fost răsplătită cu premii, iar cel care a înmânat distincţiile a fost chiar preşedintele Consiliului Judeţean.
Elevii spun că prin acest concurs îşi îmbogăţesc cunoştinţele privind viaţa marelui Brâncuşi şi vor ca toţi tinerii să înveţe despre importanţa operelor sale. „Am primit întrebări în concurs de spre viaţa lui Constantin Brâncuşi şi despre operele lui. A fost un concurs pe echipe. A fost şi o secţiune cu eseuri în care a trebuit să facem un eseu despre un aforism brâncuşian. Brâncuşi a fost un om foarte important cu care ne vom mândri oricând. Am luat premiul I cu echipa şi premiul II la secţiunea eseu şi desen”, a spus Ionela Fechete, elevă în clasa a VIII-a.
Profesorii unităţii de învăţământ din Peştişani spun că acest concurs a devenit o tradiţie pentru şcoala lor. „Concursul a fost la a X-a ediţie şi s-a desfăşurat pe parcursul săptămânii trecute. A cuprins trei secţiuni: cunoaşterea vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi, eseu liber şi creaţii plastice raportate la operele lui Brâncuşi. Au participat aproximativ 50 de elevi din toată unitatea şcolară. Au fost elevi ai mai multor clase de la învăţământul gimnazial şi liceal. Considerăm că proiectul este de succes şi ne reprezintă. Cei mai buni elevi au fost premiaţi”, a declarat Marinela  Iliescu, directorul Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”.