Cu bucurie şi sfioşenie m-am aşezat aici, spre simplitatea filei albe, să orânduiesc cuvintele să vorbească despre sărbătoarea unei cărţi, care s-a petrecut la Tismana, în 22 septembrie 2013, prin grija primăriei oraşului, Asociaţiei Culturale „Dorna” şi a Editurii „Sămănătorul”. Pentru ca evenimentul să primenească sufletele oamenilor cu niţică fericire a fost nevoie să se nască o carte, o frumoasă şi rară carte de învăţătură, un elogiu adus modelului uman care învinge timpul.
Iluminat cu gândul zămislirii a fost prozatorul Florian Văideianu, boierul – în accepţiunea de om ales a acestui cuvânt – care a scris cartea „Boier printre tovarăşi”, cartea care descrie viaţa unui boier atipic pentru România anilor de etatism şi echitate, un bărbat de seamă al Tismanei şi al ţării cu ale cărui podoabe tovarăşii se mândreau în toată lumea. Aristocratul ales pe care cartea îl extrage din memoria timpului pentru a-l aduce în prezent cu multă preţuire este Traian Burtea, întemeietorul şi primul preşedinte al vestitei Cooperative Meşteşugăreşti „Arta Casnică” din Tismana.
Amintirea lui Traian Burtea
De peste vremuri, prin memoria oamenilor, prin scrieri şi priceperea celor care mai ţes şi azi la gherghef minuni ale artei populare, răzbate spre noi aura legendară a onorabilului făuritor de bunăstare pentru sătenii de prin aşezările cuibărite pe văile şi hobăicile de la poalele Cioclovinei. Citind cartea, parcă îl vezi în amiaza de vară pe copilul zburdalnic al negustorilor din Ungureni alergând prin colbul fierbinte spre râul cristalin, la scăldat. Prin ochii lui vioi şi limpezi zăreşti întreaga puritate a sufletului gorjenesc de aici. A fost un spirit năzdrăvan care şi-a urmat dezinvolt calea afirmării, ca un observator înţelept al realităţii, ca om de acţiune pasionat de frumos şi creator de belşug.
De la cleanul argintiu agăţat în undiţă din bulboanele râului năvalnic până la covorul oltenesc întins în saloanele de lux ale americanilor, Traian Burtea a arătat tuturor că este un român plin de curaj şi iniţiativă, că ştie ce vrea de la viaţă şi ce să dea oamenilor pentru ca aceştia să trăiască în tihnă şi mulţumire. Frământat de neliniştea binecuvântării într-o perioadă potrivnică liberei iniţiative, Boierul de la Tismana trece solitar printre tovarăşi şi se opreşte în porţile caselor bătrâneşti din vetrele satelor, caută în lăzile de zestre, în portul şi în preocupările ţăranilor de la munte pentru a descoperi comori ale artei artizanale gorjeneşti. Tovarăşii nu înţeleg la început osârdia lui, dar se fălesc mai târziu cu minunile ieşite din mâinile meşteşugarilor sprijiniţi de iscusitul întreprinzător.
El a cutreierat satele şi le-a adus oamenilor serviciul şi salariul acasă. Aşa s-au născut „Arta casnică” şi miracolul înstăririi din casele oamenilor. Aşa s-a schimbat viaţa multor nevoiaşi. Mii de oameni au primit de lucru. Multe fete au învăţat ţesutul, cusutul, brodatul şi au dobândit astfel un rost în viaţă. Frumuseţile împlinite prin migală şi răbdare încântau privirile şi le întâlneai în stilizări rare şi culori limpezi pe covoare, cămăşi cusute cu arnici, costume populare şi alte produse artizanale.
Florian Văideianu explorează atent, cu simţul amănuntului şi sensibilitate scriitoricească, biografia tumultuoasă a lui Traian Burtea. Prin ea recreează satul arhaic cu simplitatea şi frenezia copilăriei, readuce din adâncimi istorice imaginea comunităţii, cu detaliile şi ingenuitatea locurilor. Creionează prin descrierea personalităţii lui întregul mecanism al dăinuirii obştei de aici, cu împlinirile ei strălucitoare. Înzestrat cu inteligenţă şi curaj, vizionar şi subtil în acţiunile sale, Traian Burtea era privit de oameni ca un deschizător de drumuri. Un bărbat cu un frumos caracter, o minune de om, cu un calm imperturbabil şi sensibil aplecat spre grijile semenilor pentru care şi-a dedicat întreaga carieră. El a inventat munca la domiciliu, adică să iei salariu pentru ce faci la tine în casă. Sătenii veneau la el să-i ceară sfaturi, era altruist şi atipic, era apropiat de ei, plin de veselie şi mirare. Îl găseai azi la Obârşia Cloşani, mâine la Padeş, apoi la Sohodol sau Pârâu, prin aşezările de pe dealuri şi văi, unde îşi avea destonicii săi lucrători.
L-am cunoscut personal pe Traian Burtea. Parcă-l văd prin timp, apostol binevoitor, om distins, respectabil. Un boier al locului, aşa cum îl apreciau ţiganii cu care făcuse ultima fotografie a vieţii. Altele nu au mai fost apoi. Destinul îl răpise nemilos în 27 august 1981, într-un tragic accident de maşină. A plecat fulgerător, ca oamenii mari. Şi a întristat mii de inimi. Şi copiii întrebau: „De ce plânge lumea, mamă?”
Astăzi, după atâţia ani, acei copii, maturi fiind, mai văd oameni plângând şi povestind despre boierul de la Tismana.
