Biserica Parohială cu hramul Sfinţii Constantin si Elena, aflată pe lista monumentelor istorice din judeţul Gorj sub codul GJ II-m-B.09341, se remarcă prin vechime (datată 1810), prin frumuseţea frescelor interioare şi exterioare ale pridvorului şi prin pisania cu caractere chirilice situată deasupra intrării în biserică. Ea este situată în vatra satului Păişani din comuna Stoina.
Satul Păişani îşi află existenţa în cele mai vechi timpuri, atestat documentar pe la 1640 ca Puisan, Peschan (1772-Schwantz), Poischani (1778-von Bauer), Boyschany (1790-harta Specht.
Actuala biserică a fost precedată, probabil, de existenţa unor bisericuţe de lemn (schituri), aşa cum întâlnim menţionată în tradiţia locală un asemenea locaş de rugaciune în vatra vechiului sat printr-un toponimic local Schitoaia- la Schit. De asemenea, generalul austriac von Bauer, în călătoriile sale prin Oltenia aflată sub stăpânire austriacă, (1778) aminteşte satul Poischani (Păişani) ca fiind înconjurat de vii şi păduri şi având o biserică : ”village avec un eglife ,des vignes, du bois”.
Biserica este construită din cărămidă roşie de sobă subţire, în stil bizantin, cu temelia îngropată de cărămidă şi ciment, având formă de cruce grecească şi interiorul împărţit în: pronaos, naos, altar. Pronaosul este despărţit de naos prin coloane din cărămidă masivă, altarul despărţit de restul bisericii printr-o catapeteasmă de zid. Deasupra se află două turle, una din ele cu cupola centrată pe naos, opt ferestre, pridvor cu patru stâlpi, brâie şi coloane verticale la exterior. Are o bogată frescă interioară, la exterior se mai păstrează fresca doar în pridvorul bisericii cu scene reprezentând Raiul şi Iadul, asemănătoare mănăstirilor din Bucovina. Materialul pentru biserică a fost realizat de meşteri aduşi de boierul Corniţă Brăiloiul din diverse zone ale Olteniei pe la 1795, pe care nu-i plătea, însă, ci se mulţumea să le spună: asta este pentru sufletul tău…! Afost acoperită cu şindrilă, o perioadă chiar cu coceni şi papură (1850), în momentul de faţă acoperită cu tablă. A suferit numeroase reparaţii (1875, 1882, 1893, 1911, 1938, 1976, 2002).
Pisania
Deasupra uşii de intrare, în pridvorul bisericii, se află încastrată pisania cu caractere chirilice, perfect păstrată până în zilele noastre, de formă pătrată, cioplită în piatră și cuprinzând următorul text: ”Această sfântă și dumnezăiască beserică care să prăzniţăşte cu hramul Sfinţilor Împăraţi întocmai cu Apostolii Constandin si Elena si părinte Grigorie Decapolitu şi Sfântului Mucenic Cornilă zidită den temelie de dumnia lui Jupan Pană (I) Teodosiu şi săvârşită de dumnia lui Jupan Ion Pavel Pitar fiul numitului împodobită dupe cum să vede împreună cu soţia lui Elinca Pităreasa spre pomenirea neamului in zilele preaînălţatului domnitor Grigorie Ghika voivod cu blagoslovenia preaosfinţiei sale episcopu Râmnicului kir Neofitu la vă leatu 810 mai 10”. O transliterare mai puţin edificatoare a acestei pisanii a fost citată de pr. Dumitru Bălaşa: „biserica de zid cu hramul Sfinţii Împăraţi începută de Pană Teodosiu si savârşită de dumnealui Pitaru Ene Pană la 1810, mai 21”.
Din cuprinsul pisaniei, aflăm că biserica a fost târnosită având trei hramuri (Sfinţii Împăraţi Constantin si Elena, Sf. Grigorie Decapolitul, Sf. Cornilie )în timpul preasfinţitului episcop al Râmnicului Neofit (1824-1840) şi sub domnia primului domnitor pamântean de dupa fanarioţi Grigorie IV Ghica (1822-aprilie 1828), având ca ctitor pe Pitarul Pană Teodosiu, Pitarul Ioan Pavel cu fiul şi soţia sa, Elinca Pităreasa la 10 Mai 1810.
Ctitorii
Pe peretele pronaosului se află zugrăvit registrul portretelor ctitorilor laici ai acestei biserici, în culori vii, mărturie veşnică a portului şi obiceiurilor precum şi a funcţiilor administrative deţinute în acele vremuri. Pe peretele sudic se află zugrăvite portretele votive ale lui Jipan Ioan Biv vel Pitar şi al soţiei Paniţa Elenka Pitărăsa. Pe peretele de intrare, în stânga, se află portretele lui Jupan Pană Teodosiu şi Paniţa Elenka, fiica. În partea dreaptă portretele lui Jupan Corniciă Brailoi biv vel logofet şi Paniţa Zmaranda Brailoika logofetesa.
Aceste fresce înfaţişează chipurile celor două familii care au contribuit la ridicarea şi împodobirea acestei biserici; erau deosebit de înstăriţi: boierul Ene Pană avea moşie în satul Ciorarii de Sus, iar boierul Corniţă Brailoiu şi soţia sa Zmaranda moşia satului Păişani. Pitarul Ene Pană Ciorescu locuia în Craiova şi a fost un cunoscut negustor ce avea prăvălii, o zalhana şi o boltă la marginea Băniei, în cartierul Podbaniţa lânga casele boierilor Brăiloiu si Costaike Corniţoiu, pe la 1816. În 1818 era Biv vel Pitar, iar în 1823 cumpăra casele scoase la mezat ale lui Barbu Pleşoianu. Avea, de asemenea, moşii la Padea, Drănic sau Ciorari. Pe lângă biserica de la Păişani, a mai ctitorit şi alte biserici precum cea de la Ciorari (Gorj-1824). Averea sa mare a stârnit lăcomia mai multor slugi ale sale, care l-au ucis la 14 aprilie 1833.
Boierul Corniţă Brăiloiu era fiul clucerului Ioan Brăiloiu amintit la 1795 ca fost mare sluger şi epistat la casele domneşti din Craiova. Făcea parte din marea familie a boierilor Brăiloiu, ramura din Craiova. A fost logofăt şi mare clucer şi a făcut parte din Divanul de la Craiova din 1814. Soţia sa era Zmaranda (Smaragda) Logofeteasa şi aveau împreună o fiică Maricuţa. Sunt amintiţi, de asemenea, doi dintre fraţii săi : Costachi Brăiloiu si Nicolăiţă Brăiloiu. Este ctitorul bisericii Sf. Voievozi din Negoieşti (Dolj-1774) şi mare proprietar de terenuri agricole.
Cele două familii boiereşti sunt amintite în Condica Mănăstirii Bucovăţ ca îngrijindu-se împreună de sfânta mănăstire :
„…..acest negustor Pană au dat taleri 700 de s-au facut ceşmeauaîin curtea mănăstirii, să pomenească în veci”.
„… dumnealui vel logofet Corniţă Brăiloi au dat sfintăi mănăstiri taleri 200 la invelişul besericii ca să se pomenească la Sfântul Jărtfelnic în veci”.
În altar, la proscomidiar, se află două pomelnice pictate: unul în partea stângă, care aminteşte de preotul zugrav Ionaşko și familia sa: Pomelniku zugravu Ionaşko iereu, Ioana iereţa, Gavril, Gheorghe, Ana, Stan(a), Gheorghiţa, Dumitria […]; altul în partea dreaptă al zugravului ce a participat probabil la pictarea bisericii şi anul pictării acesteia –mai 1816:“Ioan zugra(fu), (Dumi)trana, Badea, […] ka, Dum(itru), […] Marin, Io(n), Ştefan, Hri […] Mai 1816.
În partea de jos a catapeteasmei, sub icoanele împărăteşti, se găseşte stema Ţarii Româneşti de la început de secol 19, nemaintâlnită, conform spuselor preotului paroh Nicola Marin, la alte biserici din zonă.
La repararea bisericii au contribuit prin daniile lor şi ceilalţi propietari ai moşiei Păişani precum Costachi Brailoiul, Costake Corniţoiu, arendaşii Hristea Hronidis, bHristea Ionescu, Sotir Iovanovici, Gheorghe Emanoil Lahovari, Zoe Lahovari-Şuţu, familia boierilor Şuţu.
Lucrări de renovare
În timpul păstoririi preotului Ion Mihăescu (1880-1919), s-au făcut o serie de reparaţii bisericii. In 1875 arendaşul moşiei Păişani, Anghel Teodorescu, a acoperit-o cu tablă şi a pardosit-o la interior cu cărămidă şi blane. În anul 1882, ea a fost renovată, la 19 mai 1893 s-au terminat de mărit ferestrele, la 20 august 1897 a fost vopsită tabla acoperişului pentru prima oara pe cheltuiala proprietarului moşiei, Gheorghe Emanoil Lahovari, iar în 1908, 15 august, s-a terminat de vopsit a doua oară acoperişul pe cheltuiala arendaşului Sotir Iovanovici. În 1899 s-a refăcut gardul şi s-au plantat brazii şi teii din curte. Este renovată din nou în 1911 de către acelaşi preot, când s-a făcut soclul de ciment, tinda a fost închisă între stâlpi şi ferestrele au fost mărite. Din păcate, prin aceste modificări s-a adus un rău bisericii, slăbindu-se tencuiala, mai ales la încadratura ferestrelor şi modificându-se arhitectura ei. În timpul primului război mondial a suferit numeroase stricăciuni din partea armatelor de ocupaţie ce au transformat-o în grajd de cai, arzând arhiva, cărţile de cult şi mobilierul, iar clopotul a fost topit. În 1938 se fac din nou reparaţii în valoare de 70.000 lei, din care 48.221 lei donaţi de enoriaşi, dar o găsim afectată de cutremurul din 1940. Între 1941-1942, s-a renovat biserica după ce fusese afectată de cutremur prin strădania preotului Ioan Nicolăescu, când s-a făcut consolidarea prin legarea în fier, s-a refăcut acoperişul, apoi s-a spălat pictura interioară. Pictura interioară şi exterioară a fost restaurată de către pictorul bucureştean Trăşculescu Gheorghe, prin străduinţa preotului Constantin Nicolescu, în timpul căruia s-a reparat din nou acoperişul, acoperindu-se cu şiţă, au fost mărite streaşinile, ferestrele au fost micşorate şi va biserica a fost electrificată. A bfost resfiinţită la 9 mai 1976 de către mitropolitul Olteniei ÎPS Teoctist, viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Alte lucrări de înfrumuseţare a acestui sfânt lăcaş au fost efectuate de actualul preot paroh Nicola Marin, fiind resfiinţit ultima oară în anul 2002, de către ÎPS Teofan, mitropolitul Olteniei.
Claudiu Stancu
