Atestarea satului Ceplea de către documente este din secolul al XV –lea, din vremea domnitorului Radu cel Mare (1496-1509), iar biserica sa este menționată în prima parte a secolului al XVIII-lea dar este, cu siguranță, mai veche.
Existenţa unui sat din timpuri străvechi, ne determină să credem că a existat şi o biserică, cunoscut fiind faptul că am fost creştini încă de la apariţia poporului român. Cu siguranţă, a fost o biserică de lemn înainte de a fi ridicată una trainică de zid. Trebuie menţionat un lucru foarte important şi anume faptul că toate satele sau cătunele atestate aparţineau fie mănăstirii Tismana, fie unor proprietari locali, ca atare nu erau sate libere. Precizarea se cuvine a fi făcută în contextul în care sprijinul locuitorilor la zidirea bisericii cu resurse proprii nu e posibilă, datorită situaţiei lor materiale precare.
Din secolul al XVIII-lea
Într-o hartă realizată de austrieci în anul 1720, pe timpul când Oltenia s-a aflat sub ocupaţie austriacă(1718-1739 ) este menţionat satul Czepte sau Ceplea unde este reprezentată o biserică. În aceste vremuri boierul Constantin Cepleanu se remarcase ca unul dintre cei ce făcea parte alături de alţi boieri gorjeni din partida naţională, care se opunea instaurării fanarioţilor în ţară. El este la 1716-1717 alături de cele mai importante familii din Oltenia. Conform opiniei lui C.V.Obedeanu familia Cepleanu face parte în secolul al XVIII-lea din clasa a II –a a familiilor boiereşti din judeţul Gorj. Poate fi, ca atare, veridică informaţia din harta austriacă de la 1720, dar probabil Biserica era de lemn. O altă hartă austriacă cea a generalului von Bauer din 1778 menţionează şi satele Broşteni ce avea iată… o biserică, Izvoarele cu locuinţe părăsite, Ceplea sat pe Jiu şi Năsipul moşioară pe acelaşi râu.
În anul 1892, când colonelul I .Vasiliu –Năsturel realizează „Dicţionarul Geografic al Judeţului Gorj”, referitor la CEPLEA spune că era un cătun al comunei Broşteni, care avea o biserică de zid ridicată de Răducan Cepleanu la 1770. Familia Cepleanu este confirmată de documente încă din secolul al XVII-lea, când este menţionat un boier Preda vornic. Răducan Cepleanu a fost, cu siguranţă, unul dintre urmaşii vornicului Preda Cepleanu, care în a doua jumătate a sec. al XVII-lea îşi întăreşte moşia cumpărând sau făcând schimburi de pământuri cu alţi proprietari sau cu mănăstirea Tismana.
Biserica de zid, ridicată de Răducan Cepleanu nu era tencuită pe exterior şi nici zugrăvită, această sarcină revenind urmaşilor săi. Timpul a dovedit ca a fost o sarcină destul de grea pentru aceştia, deoarece biserica nici în 1870 nu era zugrăvită şi tencuită pe exterior. Cauzele care au determinat această situaţie pot fi doar ipotetice. O cauză a fost probabil evenimentele ce s-au derulat în zona Olteniei la sfârşitul sec.al XVIII-lea şi începutul celui următor, când bandele de turci conduşi de paşa Pasvanoglu de la Vidin, cunoscut în tradiţia populară de „Pazvantie Chiorul”, vor prăda în mai multe rânduri acest ţinut. Atacurile turcilor încep după 1790 când teritorii întinse de la nordul Dunării vor fi arse şi prădate .Nu au scăpat nici Craiova, nici Târgu-Jiului, care în 1800 şi 1802 vor fi arse de turcii lui „Pazvantie Chiorul” ca să nu mai vorbim de satele de pe Valea Jiului sau a Gilortului. Un alt eveniment major pentru istoria naţională a fost Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu din anul 1821, unde sătenii din Broşteni şi Ceplea vor participa activ. Pătrunderea turcilor în ţară şi înăbuşirea revoluţiei a avut urmări şi pentru bisericile din cele două sat care au fost călcate şi batjocorite de turci. De asemenea, o cauză poate fi şi lipsa de interes pentru biserică manifestată de familia Cepleanu în perioada următoare.
În anul 1834 Nicolae Cepleanu împreună cu soţia sa Eufrosina reface biserica de la Ceplea vechea ctitorie a familiei sale. Era necesară această reparaţie deoarece peste ea, ca şi peste altele trecuseră aşa cum am prezentat deja năvălirile străine, dar şi cataclisme naturale precum cutremure. Refacerea bisericii de către N.Cepleanu îl transformă în ctitor. Biserica rămâne în continuare netencuită pe exterior, nezugrăvită şi nepardosită. Protoiereul judeţului Gorj, Ştefan Nicolescu, menţionează într-un document din anul 1876 că „ deşi s-a înţeles cu d-na Eufrina Cepleanca ca să facă cele trebuincioase înăuntru precum şi afară am stăruit multe zile şi n-a pus în lucrare niciuna”, ceea ce însemnă că nici la această dată nu fusese tencuită, zugrăvită sau pardosită.
În anul 1873, în comuna Broşteni erau trei preoţi la cele trei biserici din Ceplea, Izvoarele şi Broşteni. Anul următor avem doar doi preoţi ŞTEFAN STAN La CEPLEA şi CONSTANTIN DĂNCIULOIU la IZVOARE. Statistica din anul 1877 existentă la Protoieria Judeţului Gorj atestă următoarea situaţie: Biserica Sf.Nicolae din Ceplea- lucrătoare; Biserica Sf.Voievozi din Izvoarele- lucrătoare, iar cea de la Broşteni –vacantă. Situaţia în anul următor, 1878, este alta, căci la Broşteni fusese hirotonit Dimitrie Florescu,din Turceni ce-l avea cântăreţ pe Dumitru Z.Popescu, la Ceplea slujea preotul Ştefan Stan, iar cântăreţ Anastasie Popescu, la Izvoarele preotul Constantin Dănciuloiu şi cântăreţul Alexandru Dănciuloiu.
În anul 1895 Episcopul Gherasim al Episcopiei Râmnicului şi Noului Severin, la solicitarea preotului Constantin Dănciuloiu şi a locuitorilor, dă aprobarea cuvenită pentru ca Biserica parohială din satul Ceplea cu hramul Sf.Nicolae să fie tencuită, zugrăvită şi pardosită. Lucrările de tencuire s-u realizat, de asemenea biserica a fost pardosită cu cărămidă, dar pictura nu s-a mai realizat. Motivul poate fi lipsa resurselor financiare coroborată cu dezinteresul noilor proprietari. Vechea familie Cepleanu nu mai era la fel de puternică, iar familiile Broşteanu, Pârâianu şi mai apoi Calotescu s-au orientat spre Bisericile de la Broşteni, construită în 1820 de zid, şi Izvoare, construită în 1815 de lemn (aceasta se afla unde se află astăzi cimitirul cel nou).
În anul 1910 este trimisă la protoieria judeţului Gorj situaţia bisericilor din comuna Broşteni de către preotul paroh Constntin Dănciuloiu din care reiese următoarea stare de fapt: în comună sunt trei biserici, 2 de zid la Broşteni şi Ceplea, iar cea de a 3 a de lemn la Izvoarele, fiind pusă în lucrare a se construi de zid. Din aceeaşi situaţie rezultă că în funcţiune este doar una – cea de la Broşteni. Biserica parohială de la Ceplea este în reparaţie, iar cea de la Izvoarele în reconstrucţie de zid. Iată deci că la această dată biserica de la Ceplea este din nou în refacere şi poate aşa a prins-o şi Primul Război Mondial.
De la ruine din nou la cult
După Război biserica intră nemeritat în cea mai sumbră perioadă a existenţei sale- RUINA, când din motive mai puţin cunoscute a fost abandonată pe nedrept, deoarece aşa cum am precizat, este una din cele mai vechi biserici din zonă şi poate fi considerată fără a greşi un monument istoric, nedeclarat încă. Interesele unora sau altora, cutremurele care au avut loc de a lungul timpului( cele mai mari fiind în anii 1840, 1940 şi 1977), dezinteresul localnicilor şi apoi regimul comunist au contribuit laolaltă la ruinarea acestei Biserici.
Într-o situaţie înaintată protoierie judeţului din anul 1941 de preotul Nicolae Firulescu reiese că deja Biserica de la Ceplea fusese transformată în cimitir, nemaifiind funcţională . Fiind în ruină în anul 1977, după cutremurul din 4 martie, este trimis preotului Grigore Lumezeanu un ordin de demolare a bisericii de la Ceplea, de către autorităţile judeţene. Acest ordin n-a fost pus în aplicare, deoarece nici un locuitor nu a dorit să participe la acest sacrilegiu, ruinarea bisericii fiind lăsată pe seama timpului, care ar fi trebuit să „ducă la îndeplinire acest ordin”.
Înlocuirea regimului comunist, în anul 1989, cu un regim democratic a creat noi condiţii pentru Biserica de la Ceplea. Astfel în anul 2005 autorităţile locale şi primarul Grigorie Petre, ales în 2004, şi-au propus readucerea la viaţă a acestei vechi biserici. Obiectivul pe care şi l-au propus s-a realizat şi finalizat prin sfinţirea acesteia la 19 mai 2012 . Noul hram al Bisericii de la Ceplea va fi Sf. Împăraţi Constantin şi Elena.
Prof. dr. Marcela Mrejeru
