Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Biserica de lemn din Ceauru

Biserica de lemn din Ceauru

Submitted by on 2 December 2009articol citit de 3,584 ori | No Comment

Biserica “Sfinţii Arhangheli” din Ceauru, com Băleşti a fost ridicată în 1679 şi este una dintre bisericile de lemn de mare valoare arhitecturală şi una dintre cele mai vechi de acest tip păstrate pe plaiurile Gorjului. Construită tipic, în formă de navă, cu altarul decroşat poligonal, impresionează prin modul în care s-au obţinut proscomidarul şi diaconiconul, prin decoraţiile ce folosesc motive pline de simboluri – frânghia, dintele de lup, linia în zig-zag.

Biserica de lemn din Ceauru are o vechime de aproximativ trei secole şi jumătate şi în ea încă se mai prestează serviciul religios

Biserica de lemn din Ceauru are o vechime de aproximativ trei secole şi jumătate şi în ea încă se mai prestează serviciul religios

Într-un studiu dedicat artei şi arhitecturii ctitoriilor de lemn din zona de dumbravă a Olteniei scris de dr. arh. Andrei Pănoiu în urmă cu mai mulţi ani, el remarca în chip deosebit biserica din Leleşti, cu portretele ei de ctitori, şi cele din Băleşti, din Arhoţi şi din Spineni, care cu broderia lor de crestături îşi găsesc un echivalent numai în lucrătura pridvoarelor de la casele meşterului Mogoş din Ceauru.
Despre biserica din Arhoţi-Ceauru se ştia atunci că se află pe locul respectiv la a treia sa strămutare, adusă de undeva din fosta vatră a satului Ceauru, lovită mereu de viitura râurilor Poloaga, Şuşiţa şi Jieţul (un braţ deviat al Jiului), care la revărsări îşi schimbau mereu matca şi înecau totul.
Biserica din Spineni se arăta constatărilor sale că şi ea era adusă de altundeva în acel loc şi cu certitudine era mult mai veche decât o arătau fişele de evidenţă din arhiva fostei Direcţii a monumentelor istorice. Aflată în stare precară de conservare, s-a susţinut restaurarea ei din fondurile de intervenţii ale Direcţiei Monumentelor istorice odată cu refacerea împrejmuirii de protecţie.
Biserica din Arhoţi, cu bogăţia de crestături a pridvorului şi cu exteriorul îmbrăcat într-o pictură în culori vii de tempera, aşternute direct pe fondul bârnelor de lemn lăsat aparent, reproducând plastica arhitecturală a monumentelor de zidărie, cu arcade pe colonete cu baze şi căpiţele înflorate ca în tehnica miniaturilor, amintea mai mult de înfăţişarea la scară mare a unui preţios chivot. Forma de plan aparte, fruntarul pridvorului cu grinzile cosoroabei şi coloanele lui, ca şi elementul sculptural de pe arcul dublou din naos, toate tratate în stilul unui pretenţios baroc popular de evidentă sorginte cantacuzinească, au făcut obiectul a numeroase referiri, în studiile arhitectului amintit. Pictura pe pânză maruflată din pridvor şi din altar, şi ea operă a meşterilor zugravi din Băleşti, certifica că ultima refacere a monumentului avusese loc cam pe la mijlocul primei jumătăţi a secolului trecut.
La o cercetare ulterioară de revedere a stării monumentului, Andrei Pănoiu a constatat cu surprindere că această biserică fusese între timp demontată, fără avizele locale, şi toate elementele ei aruncate fiecum, în soare şi ploaie, în iarbă, pe locul rezervat cimitirului noii aşezări ce urma şi ea să se strămute, impus de cerinţa creării unui lac de acumulare care nici până astăzi însă nu s-a realizat.
Biserica aceasta din Arhoţi, singura păstrată astăzi dintr-o suită întreagă de asemenea monumente cunoscute altădată la Băleşti, reprezintă în mod evident într-o interpretare savantă a barocului ţărănesc rezonanţa artei culte, fapt ce o detaşează mult de înfăţişarea obişnuitelor ctitorii moşneneşti. Şi, pentru înţelegerea acestui fapt nu trebuie pierdut din vedere că această ctitorie apare din începuturi ca un lăcaş, poate paraclis, chiar din jurul unei cule sau case de moşie din mijlocul vechii aşezări săteşti a Ceaurului, sat aflat pe o moşie care aparţinea, cel puţin în parte, mănăstirii Tismana.
Împreună cu neobositul I. Floroiu, protopopul de atunci al Gorjului, un temeinic cunoscător al istoriei acestor locuri, cercetând modificările intervenite în structura reliefului cu fostele cursuri părăsite ale apelor Poloaga şi Şuşiţa, arhitectul a  putut identifica în arăturile de porumbişte movila cu locul unde s-au aflat această biserică şi cula respectivă.

Comments are closed.