BASCHET: Energia în aşteptarea bugetului

Loading

Preşedintele secţiei de baschet a Energiei, Marius Vlaicu, spune că în această perioadă nu se pot avansa prea multe discuţii cu jucătorii atâta vreme cât încă nu s-a bătut în cuie bugetul echipei. “Acum aşteptăm aprobarea bugetului de către Comitetul Director. Acest lucru se va întâmpla luna aceasta, dar nu avem o dată certă, nu putem spune că se va întâmpla până în 15 iunie sau mai târziu, cert este doar că până pe 30 iunie vom avea sigur bugetul pe sezonul viitor. În momentul în care avem bugetul, îl chemăm pe Slobodan Nikolic, semnează contractul şi trece la treabă”, a declarat Marius Vlaicu. Acesta spune că, probabil, noul buget va fi apropiat ca valoare de cel din sezonul trecut: “Noi ne-am dori un buget ceva mai mare decât cel de anul trecut. Sezonul precedent am avut un buget pentru salarii de circa 350.000 de euro. Chiar dacă ne dorim mai mult, am putea să avem un buget puţin mai mic, depinde de ce vor aproba cei din Comitetul Director”. Chiar şi fără un buget aprobat, conducerea Energiei a discutat cu o parte din jucători: “Am discutat cu Porter Troupe acum două săptămâni, ne-am înţeles, am bătut palma şi urmează să-i trimit contractul pe mail în momentul în care avem bugetul. Cu Darby nu am mai discutat de la plecarea sa în vacanţă, însă atunci ne-am înţeles şi a spus şi el că vrea să continue la Energia. Cu Nikolic, atât cu Slobodan cât şi cu Stefan, am vorbit acum o săptămână, şi ne-am înţeles şi cu ei. Amândoi vor semna noi contracte cu Energia”, a mai spus Marius Vlaicu.