Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Editorial » Avem o ţară frumoasă…

Avem o ţară frumoasă…

Submitted by on 23 June 2009articol citit de 1,900 ori | No Comment

aura-stoenescu1Exisă o vorbă la noi: ”Avem o ţară frumoasă, păcat că-i locuită…”. Eu aş spune altfel: avem o ţară frumoasă, păcat că nu-i promovată. Şi e normal să spun aşa, pentru că m-am supărat de o grămadă de şmecheri, care primesc o grămadă de bani, pentru o reclamă proastă. Cu alte cuvinte, e vorba de corupţie, odată ce banii publici se duc în buzunarele unor indivizi care au singura calitate că sunt prietenii celor care împart banii şi le dau şi lor, aşa cum spune Mircea Badea de câte ori are ocazia, ”parandărăt”, adică, pentru cei care nu înţeleg cuvântul (dacă mai există cineva), e vorba de un cuvânt compus din ”para” şi ”îndărăt”. Adică, pe sistemul, ia tu banii ăştia, ca să-mi dai şi mie din ei. Aşa se face că cei ce primesc sume exorbitante pentru promovarea ţării, de exemplu pentru acel clip publicitar de anul trecut care n-a fost difuzat niciodată, decât la ştiri, ca exemplu negativ, nu fac altceva decât să îngroaşe buzunarele lor şi pe ale celor care împart bănetul. Problema e că, pe principiul ”câinii latră, ursul merge”, presa vorbeşte degeaba, pentru că măsuri nu ia nimeni.
Iar ca să nu vorbim în general, să ne restrângem la Gorj, un judeţ superb, începând de la operele lui Brâncuşi şi încheind cu traseul de canyoning din Cheile Gropului. Dacă despre ultimul obiectiv chiar sunt puţini care au auzit, Brâncuşi e pentru noi o mană cerească de care nu suntem în stare. Ar putea fi la ele un adevărat pelerinaj, dacă am fi în stare să facem mai mult pentru promovarea ler decât simpozioane. Am, însă şi un cuvânt de laudă, pentru extraordinara idee a lui Viorel Gârbaciu, realizatorul emisiunii radiu ”Curtea cu prieteni”, care şi-a adus prietenii, la sfârşitul săptămânii trecute… la Masa Tăcerii. A fost o seară superbă, în care gorjenii ce se plimbau prin parc, precum şi turiştii, s-au oprit să asculte poezie, folk şi vorbe de duh. A fost un moment de înălţător, în care, cu siguranţă, Brâncuşi şi-a întors faţa către noi, din neant. A fost un spectacol de muzică şi lumini, care a costat ….fabuloasa sumă de 600 de euro şi asta pentru că s-au plătit onorarii, de-a dreptul modice, precum şi cazarea şi transportul pentru cei trei folk-işti veniţi din ţară: Dan Vană, Florin Camen şi Crisitan Buică. Aceşti bani au fost suportaţi din veniturile extrabugetare de Şcoala Populară de Artă. Iată deci, că, cu bani puţini se poate face o extraordinară promovare, iar dacă ştii cum s-o faci, până şi presa, care de multe ori alege numai părţile negative ale vieţii ca să le prezinte, se va lăsa înduplecată să mediatizeze, fără bani, aşa ceva. Să comparăm cu megasuma doamnei ministru Ritzi, de 600.000 de euro?

Comments are closed.