În ultimii ani regionalizarea României părea un subiect abandonat, dispărând de pe agenda publică de lucru a celor care se încăpățânau să reia subiectul. Cel care deja ne-a obișnuit să reia teme de interes public, președintele Klaus Iohannis a promis de curând reluarea unei discuții serioase legate de regionalizare, sugerând că actuala hartă administrativă trebuie schimbată. Doar astfel, crede acesta, se pot reduce diferențele mari de dezvoltare dintre zonele României. Ultimele date pe regiuni arată că Bucureștiul parcă face parte din altă țară, având un PIB pe cap de locuitor aproape de cel al Berlinului. Banatul se dovedește „fruncea” restului țării, în timp ce Moldova este aproape cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană.
Cui foloseşte regionalizarea şi cum va ajuta aceasta la creşterea economică a României, sunt doar două din întrebările la care nimeni nu se mai gândea să răspundă. Mai mult, etnicii maghiari înțeleg prin regionalizare „autonomie”, în timp ce importanţi lideri locali din toate cele opt regiuni preconizate și-au manifestat nemulțumirea. Motivele sunt, desigur, evidente.
Din punct de vedere economic, sunt voci care afirmă că regionalizarea va ajuta ţara noastră la absorţia de fonduri europene şi atragerea de investiţii, care sinceri fiind, au lipsit cu desăvârșire în timpul guvernului Cioloș. Mai mult, organizarea administrativă este necesară, pentru că evoluţia pe care o avem de la ultima regionalizare, din timpul lui Ceauşescu, arată un lucru foarte grav: disparităţile dintre regiuni s-au păstrat. Numai că acestea nu sunt lucruri noi, neştiute. Regionalizarea nu se poate face pe genunchi, e datoria celor care o propun să vină cu o analiză de impact detaliată.
Nu ştim sigur dacă președintele Klaus Iohannis a studiat foarte bine consecinţele împărţirii României pe regiuni, pentru că se vor impun măsuri de natură fiscală, bugetară, a pieţei muncii, şi toate acestea, pentru a pregăti o dezvoltare în viitor. Concluzia nu este însă una doar de ordin economic. Măsura de reorganizare este necesară, dar nu se poate face doar prin voinţă politică. Ea trebuie să aibă în spate o judecată economică, sociologică, antropologică foarte serioasă, pentru că avem în atenţie mai mulţi factori – regionalizare înseamnă economie, societate, politică, cultură, tradiţie şi chiar religie.
Președintele, suntem siguri, cunoaște toate aceste detalii, dar cum multe nu mai are de spus în această perioadă, se folosește de subiecte care pot genera „patimi” printre unii și alții, că deh, o Românie dezbinată este mai de dorit pentru unii decât o Românie unită.
