Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Aspecte privind viața bisericească din Gorj

Aspecte privind viața bisericească din Gorj

Submitted by on 14 April 2017articol citit de 293 ori | No Comment

După 21 de ani de pace, de la sfârșitul Primului Război Mondial, o perioadă în care se întâmplă foarte multe evenimente cu impact asupra evoluției relațiilor internaționale precum:apariția primelor regimuri politice totalitare, desprinderea SUA ca cea mai mare putere economică a lumii sau marea criză economică, lumea va fi zguduită de o nouă conflagrație începând cu 1 septembrie 1939, când Germania atacă Polonia. Poziția României a față de conflict a fost exprimată în Consiliul de Coroană din 7 septembrie 1939 unde s-a decis neutralitatea, perioadă care va dura doi ani, până în anul 1941.

Preoții militari au jucat un rol important în cele doua razboaie mondiale

Preoții militari au jucat un rol important în cele doua razboaie mondiale

În această perioadă cel mai mare pericol pentru țară este dezmembrarea sa ca urmare a pierderilor teritoriale din vara anului 1940, când din trupul țării au fost smulse Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța,anexate de URSS, nord-vestul Transilvaniei, anexat de Ungaria horthistă și Cadrilaterul (cele două județe din sudul Dobrogei Caliacra și Durostorum), anexat de Bulgaria.
Biserica a constituit prin reprezentanții săi și mai ales prin credință și în perioada Războiului al Doilea Mondial un punct de sprijin pentru cei de acasă, dar mai ales pentru cei de pe front. După ce URSS, prin notele ultimative din 26 și 28 iunie 1940 intră în Basarabia, o parte a populației din această provincie românească se va refugia în România. Acest moment a determinat implicarea și a preoților gorjeni, care vin în sprijinul autorităților prin numeroasele apeluri făcute populației de a-i ajuta pe refugiați. Documentele din arhiva Gorj, fondul Protoieriei ne arată că în județul Gorj au ajuns peste 70 de preoți și cântăreți( cantori numiți la aceea vreme), pe 53 dintre aceștia regăsindu-i în anul 1944, slujbași la diferite parohii din gorjene, în locul preoților locali aflați pe front. Cei mai mulți din aceștia erau din județele Soroca și Bălți. Unii locuitori au participat cu căruțele la transportul bagajelor familiilor de preoți care s-au refugiat în Oltenia. Știm că pentru un transport de la Iași la Râmnicu-Vâlcea preotul Ignat Cezar, a plătit suma de cincizeci mii lei. Preoții basarabeni au fost numiți pentru buna desfășurare a serviciului religios în parohiile unde preoții fuseseră convocați la armată așa cum s-a întâmplat la Albeni unde a fost numit preotul Grigoriță Ion de la parohia Moara Nouă, județul Soroca; la Alimpești preotul Popa Gheorghe de la parohia Popești de Jos același județ; cantor Croon Vasile de la parohia Cuhurești, Soroca la parohia Sârbești,etc.
De parcă nu era de ajuns ce se întâmplase în fatidica vară 1940, o altă nenorocire a lovit România în toamna anului 1940, este vorba de marele cutremur din noaptea de 9-10 noiembrie, ora 3,39, care a pricinuit mari pagube materiale și pierderi de vieți omenești. Cutremurul din anul 1940 care a avut, se pare 7,4 grade pe scara Richter, cu toate că alte surse spun că ar fi avut 7,7 grade, a afectat grav următoarele zone: București, Valea Prahovei, Galați, Focșani, Putna. Dintr-un tablou centralizator al Ministerului Afacerilor Interne numărul victimelor a fost următorul: 429 morți și 1092 răniți, cărora li se adaugă pagubele materiale. În Oltenia cutremurul nu a produs pagube decât la Craiova. Acest cutremur, în județul Gorj a avut repercusiuni asupra bisericilor, cele mai multe dintre cele afectate fiind construite în secolul al XIX lea de zid și nu de lemn, care au rezistat mai bine. La Brădiceni biserica parohială, construită de zid în anul 1831, care mai fusese legată cu fier pentru că apăruseră fisuri, după cutremur crăpăturile au devenit foarte mari după cum ne spune preotul Gureanu. Același preot arată că biserica filială de la Drăgoești, ridicată în anul 1919 prezintă doar ușoare începuturi de crăpături la cele 3 ferestre. Grav afectate au fost bisericile de la Peșteana-Vulcan unde ”zidul este crăpat în toate părțile”; la Bârzeiu de Pădure turla ”fusese complet distrusă, gata să se prăbușească; la biserica din Negreni, ”cutremurul a sfărâmat turla bisericii, a crăpat catapeteasma serios pe două locuri și s-a format o crăpătură în zidul bisericii”, de asemenea bisericile de la Ceplea, Hurezani, Licurici, Zorlești, Pojarul, Poienița, Bărbătești, etc., în jur de 30 de biserici au fost grav avariate. Toate aceste biserici erau declarate monumente istorice și necesitau reparații importante. Desigur, după acest eveniment a urmat o perioadă în care preoții adresează protoieriei Gorj, condusă de preotul Gr. Geamănu, cereri pentru reparațiile bisericilor sau sprijin de la enoriași pentru sinistrați. Un exemplu în acest sens îl reprezintă acțiunea preotului Gh.Neamțu de la parohia Poenari, care la 29 noiembrie 1940 spune că”ajutat de autorități și membrii legionari a reușit să strângă suma de 810 lei pentru sinistrații cutremurului”. La Peștișani s-a oficiat la 17 noiembrie, înaintea Bisericii o slujbă la care a participat un sobor de preoți din Brădiceni, Boroșteni, Celei, Topești, Vâlcele și Pocruia unde s-a colectat ”1700 lei, trimisă la sediul legionar din Târgu-Jiu”.
Viața religioasă se desfășoară în continuare firesc, în fiecare comună și cătun și după 1941, când România intră în război. Mai mult decât atât se fac inspecții de către protoiereu pentru a vedea starea bisericilor. În anul 1942 la inspecțiile noului protoiereu C.Pațica acesta cere preoților să repare gardurile bisericilor și cimitirelor, să înființeze coruri bisericești, să mențină arhiva cancelariei în ordine, etc. Pe timpul războiului preoții erau obligați să oficieze slujbe de Te-Deum și de rugăciuni pentru soldații aflați pe front.
Anul 1944 a fost extrem de greu pentru gorjeni. În martie 1944 au avut loc inundații mari pe râul Jiu și Gilort, unde foarte multe gospodării au fost afectate, apoi a izbucnit o epidemie de tifos exantematic, care până în anul 1945 a făcut numeroase victime și nu în ultimul rând pătrunderea armatelor sovietice pe teritoriul Gorjului după 10 septembrie. Ultimul eveniment a lăsat urme adânci în comunitățile gorjene, unde aliații sovietici și-au făcut apariția. Calea principală de deplasare a trupelor sovietice a fost pe Valea Jiului, ceea ce înseamnă că satele din această zonă au fost cele care au avut mai mult de suferit. Trecerea rușilor a distrus destine, a mutilat persoane, a distrus bunuri sau le-au rechiziționat forțat, astfel că de la oameni la clădiri toți au avut de suferit. De la omul de rând la marele proprietar, soldatul rus ia tot ceea ce crede de cuviință. Documentele vorbesc despre siluiri, despre batjocorirea bisericilor, despre oameni nevoiți să trăiască în păduri, în bordeie încropite la repezeală pentru a feri fie femeile din sat, fie puținele resurse de hrană pe care le agonisiseră pentru iarnă. La biserica de la Broșteni soldații ruși au intrat în lăcașul de cult și au luat tot ceea ce au găsit, de la odoarele bisericești, cârpele de borangic, icoane până la o găleată de tablă. La biserica de la Izvoarele, car se afla în construcție au luat 5 m cubi de scânduri de stejar în valoare de 50000 lei. Rechizițiile le făceau prin forță și intimidare, trăgând focuri de armă, iar cei care se opuneau erau împușcați. Pe toată perioada războiului biserica a încercat să ofere sprijin și alinare celor de acasă și să se roage pentru cei de pe front.

Dr. Marcela Mrejeru

Comments are closed.