Ansamblul Brâncuși-Calea Eroilor se bate pentru recunoașterea UNESCO

Loading

Dosarul Brâncuși – Calea Eroilor a intrat, oficial, în competiția pentru un loc pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Toate documentele au fost înregistrate la Paris iar undeva în 2019 ar trebui să primim răspunsul favorabil. Potrivit specialiștilor gorjeni, ar fi a treia încercare pentru recunoașterea concepției Brâncuși de la Târgu-Jiu ca și ansamblu de mai multe obiective dedicate memoriei eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Tot în acest an se împlinesc 80 de ani de la inaugurarea operelor brâncușiene de la Târgu-Jiu.

După cum a relatat presa locală, depunerea dosarului de candidatură s-a făcut în ultimul moment din pricina  schimbărilor de la vârful Ministerului Culturii. Autoritățile gorjene și cele din Ministerul Culturii dau asigurări că toate documentele au fost refăcute și că ar exista mari șanse să primim recunoașterea UNESCO.

S-a așteptat după noul ministru

Prestigioasa echipă care a lucrat la dosarul UNESCO s-a încadrat cu emoții în termenul limită, din cauza schimbărilor guvernamentale, care au afectat și Ministerul Culturii. Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu și inițiatorul noului proiect de recunoaștere, a declarat presei: „Pe 30 ianuarie a fost înregistrat la Paris, la sediul UNESCO, dosarul Brâncuși – Calea Eroilor. Mă bucură faptul că s-a reușit depunerea dosarului pe ultima sută de metri, deoarece 1 februarie era termenul limită. Dacă nu reușeam, dosarul putea fi depus abia peste un an. Dosarul trebuia semnat de ministrul Culturii, au existat schimbări la vârful ministerului, iar calendarul pe care și-l propusese INP a fost pus în pericol cu schimbarea ministrului. Tehnic vorbind, pe ultima sută de metri s-a reușit obținerea semnăturilor”.

Optimismul, cuvântul de ordine

Reprezentanții Primăriei  Târgu Jiu spun că echipa de specialiști a refăcut documentele, astfel încât candidatura să nu mai fie respinsă, așa cum s-a întâmplat în 2015. Există chiar un optimism moderat că lucrurile se vor desfășura într-un mod pozitiv.  „În primele 30 de zile se va face o evaluare a dosarului, să se vadă dacă este complet. În ianuarie 2019 vom avea un prim raport de evaluare a dosarului, iar evaluarea finală va fi undeva în luna mai 2019. În Comitetul Patrimoniului Mondial, tot în 2019, va fi dat răspunsul final pozitiv, așa cum ni-l dorim cu toții. Consider că șansele sunt de partea noastră, dosarul este bine întocmit, respectă solicitările UNESCO. Este unul tehnic, pentru că s-a înțeles această cerință din partea UNESCO, nu un dosar care are în cuprinsul său interpretarea operei brâncușiene”,  a declarat viceprimarul Adrian Tudor pentru ”Vertical”.
Un nou pas spre lista patrimoniului UNESCO va fi făcut luna aceasta, când Târgu Jiul va găzdui o importantă manifestare dedicată lui Constantin Brâncuși de ziua sa de naștere. Pe 19 februarie, echipa de la INP intenționează să lanseze site-ul oficial Brancusi.world la Târgu-Jiu.