Andrada Făină, o nouă voce a României

Loading

Adolescenta Andrada Făină, în vârstă de 13 ani, din Țicleni – Gorj, uimește pe zi ce trece cu vocea sa, devenind, deja, colecționară de premii la concursurile la care participă. Ea a moștenit talentul artistic din familie, fiind fiica lui Remus Făină, membru al Trupei Triton.

Putem spune că Andradei i-a fost hărăzit să cânte și să aibă succes de către Ursitoare. Asta pentru că, atunci când i-a fost luat moțul la vârsta de un an, conform obiceiului, i-au fost puse în față mai multe obiecte, pentru că se spune că obiectul pe care pune mâna copilul, când i se ia moțul, acela îi va aduce noroc în viață și-i va dicta destinul. Iar ea a pus mâna pe microfon și pe cheile de la mașină, adică va cânta și va avea succes. Se vede treaba că această credință populară nu a dat greș în cazul Andradei Făină, pentru că, pe lângă faptul că participă la evenimente alături de tatăl ei, în cadrul Trupei Triton, aceasta își îmbogățește continuu colecția de premii.

Cele mai recente succese
În luna noiembrie a acestui an, Andrada s-a întors acasă cu două premii importante pentru cariera ei artistică: Trofeul Festivalului Național „Vâlcea Song Fest” la secțiunea „Canto pop românesc”, categoria de vârstă 13-15 ani (cu piesa „Lume, lume…” a Mariei Tănase, varianta etno-rock, pop-rock)” și Premiul I aceeași categorie de vârstă la secțiunea „Canto pop internațional (cu piesa „At last” – Etta Jeans).
Tatăl Andradei e foarte mândru de fiica sa, iar clipa primirii premiilor și-o amintește ca fiind memorabilă: „M-am bucurat enorm pentru Andrada, mai ales că premiile i-au fost înmânate de președintele Juriului, doamna Ozana Barabancea. E un copil care, atunci când alții de vârsta ei se joacă, el studiază. Face canto muzică ușoară la Palatul Copiilor Târgu Jiu, clasa Laurențiu Pănoiu și canto muzică populară la Școala Populară de Artă Târgu Jiu, clasa Olimpia Bălășoiu. Mă bucur că îmi urmează pasiunea pe care și eu am avut-o de mic: muzica.”

Moștenire

Remus își amintește cu nostalgie copilăria sa, comparând-o cu cea a fiicei sale: „eu am plecat de jos, mergeam pe deal cu vacile și cântam. Am muncit de mic, pentru că părinții mei au avut tot timpul o gospodărie cu multe animale, dar muzica mi-a călăuzit pașii și am ajuns la nivelul la care mă aflu acum, alături de frații mei Sorin și Gigi, în Trupa Triton și, bineînțeles, alături de sora noastră, Luminița Țicleanu. Andrada a iubit muzica de mică și a fost ambițioasă din totdeauna, pe toate planurile. Îmi amintesc cum făcea „curse de Formula I” prin curte. Avea o mașinuță cu două trepte de viteză și voia să fie câștigătoare. Cânta toată ziua, ca și mine, apoi când a crescut a început să meargă la studiu, la concursuri, dar nici de la școală nu s-a dat la o parte. E printre primii elevi din clasă la învățătură: la matematică, fizică, română, iar după cursuri mergem la muzică. În viitor, vrea, în paralel cu muzica, să devină om de afaceri și să-și facă vilă în America, astea sunt dorințele ei, iar mie mi-e drag, pentru că are niște idealuri pe care vrea să le atingă. Nici fratele ei mai mic, Darius, nu se lasă mai prejos, studiază și el vioara.”

Palmares
Andrada Făină are, deja, 8 premii importante câștigate în ultimii doi ani și acesta e doar începutul:
2017 – Trofeul Festivalului Național de Muzică pentru Copii și Tineret „Vâlcea Song Fest”, Secțiunea „Canto pop românesc”, categoria de vârstă 13-15 ani
2017 – Premiul I la Festivalul Național de Muzică pentru Copii și Tineret „Vâlcea Song Fest”, Secțiunea „Canto pop internațional”, categoria de vârstă 13-15 ani
2017 – Premiul II la Festivalul Internațional „Capitala Muzicală” Sibiu, Secțiunea „Muzică ușoară”, categoria 11-12 ani
2017 – Trofeul Festivalului Concurs – Județean „Sing and dance” Rovinari, Secțiunea „Interpretare vocală”
2017 – Premiul I la Festivalul Concurs Național/European Regional de Muzică pentru Copii „Euro Music”- Târgu Jiu, Secțiunea „Muzică ușoară – voce”, categoria 11-14 ani
2017 – Premiul I la Festivalul „Fii star în țara ta” – Vulcan, Secțiunea „Muzică ușoară”, categoria 11-14 ani
2017 – Premiul I, în cadrul Trupei „The Little Artists”, la Festivalul Național de Teatru pentru Elevi „Scena Talentelor”- Vâlcea
2016 – Premiul II la Festivalul Concurs Național/European Regional de Muzică pentru Copii, „Euro Music” – Târgu Jiu, Secțiunea „Muzică ușoară – voce”, categoria 11-14 ani

2017 – Trofeul Festivalului Național de Muzică pentru Copii și Tineret „Vîlcea Song Fest”, Secțiunea „Canto pop românesc”, categoria de vârstă 13-15 ani
2017 – Premiul I la Festivalul Național de Muzică pentru Copii și Tineret „Vîlcea Song Fest”, Secțiunea „Canto pop internațional”, categoria de vârstă 13-15 ani