Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Amurg de toamnă

Amurg de toamnă

Submitted by on 4 December 2013articol citit de 2,119 ori | No Comment

Dimineţile răcoroase ale lui noiembrie învăluie cu lumina lor pădurile care încântă ochiul cu atâtea risipiri multicolore zămislite dincoace de lanţul carpatic. Generaţiile de arbori urcă în formaţiuni peisagistice orânduite de natură până sub tâmplele de piatră ale Gornoviţei, Pietrei Boroştenilor şi Cioclovinei, apoi, peste valuri înalte şi largi de relief, spre pădurile semeţe ale munţilor. Spre satele noastre, prin Dobriţa, Leleşti şi Runcu, prin Bâlta, Gureni şi Peştişani. Coboară apoi şi împânzesc cu frumuseţile lor platourile largi cuprinse între sclipirile văilor udate de râuri liniştite şi cristaline. Văluresc în nuanţe de culori inegalabile spre dumbrăvi şi codri, care dăruiesc colinelor şi munţilor inedita imagine a toamnei la numai câţiva paşi de intrarea în castelul alb al iernii.

Parcă niciodată toamna nu a fost mai frumoasă ca în aceste zile de pregătire pentru iarnă

Parcă niciodată toamna nu a fost mai frumoasă ca în aceste zile de pregătire pentru iarnă

Năpădit de gânduri, anotimpul călătoreşte tăcut spre amurgul său ineluctabil. Soarele străluceşte timid şi coboară prea repede peste orizontul înserării. Lumina zilei e mereu mai puţină. Nu mai mângâie cu puterile ei de astă-vară diversitatea de comori lăsate cu generozitate prin oglinzi de peisaj. Sfielnică, toamna mai stăruie încă sub cer limpede şi albastru, cutreierat de nori albi şi hoinari, printre păduri de aramă, prin sate, luminişuri şi grădini aşezate în armonia culorilor. Să minuneze ochiul şi să înflorească sufletul iubitor de frumos!

Toamnă de poveste

Dincoace de veghea culmilor, sub turnurile vechi ale mănăstirii, susură stins râul. Valurile mărunte ale Tismanei clipocesc peste rădăcini de arbori, stânci sure şi lespezi adormite-n albie. Ele dăruiesc pădurii ecouri firave din susurul undei şi dispar în luciul toilor prin care mai înoată obosită mreana neagră, cleanul sau boişteanul verzui. Firul undiţei se pierde trufaş în sforul apei. Când şi când mai scoate din zvârcoliri de val păstrăvul căutat de pescarul rătăcit pe vale. Toamna nu-şi mai poate ascunde tainele. Din bolta arinilor risipiţi printre fagi şi brazi, printre arţari răzleţi, vântul flutură ploaia de frunze veştede. Ele cad rânduri-rânduri peste vatra uscată a zăvoiului, peste vaduri, prin iureşul albiei, scufundându-se în privirea străvezie a râului. Brumele lui octombrie au ofilit creştetul ierbii. Au slăbit vigoarea frunzelor pregătind migrarea acestora pe calea veşnicirii în vis de iarbă. Podoaba lor va părăsi în curând cupola codrului lăsând fără umbrelă copacii şi cântecul păsărilor. Culorile toamnei se retrag încet-încet în pâlpâiri de curcubeu, în ramurile pădurilor rămânând doar plumbul norilor de ploaie.
Peste cornetele din Sohodol şi Izvarna s-au aprins cireşii. În frunzişul lor, flăcările  întreţin focul toamnei, ca un simbol al primeirii frunzelor pentru marea călătorie. Şi plopii s-au aprins. Şi cornul. Şi arţarul. Au îngălbenit de-a binelea teiul şi carpenul. Stejarul şi fagul au căpătat nuanţe maronii. Nucul şi-a coborât frunzişul arămiu sub coroană, acoperind pământul cu un covor foşnitor. O veveriţă roşcată umblă când încoace, când încolo, căutând nucile negăsite de copii. Pe scorbura din tulpină trebăluieşte de zor ciocănitoarea. Simţise acolo câteva insecte alungate de tăişul brumei. Frunza din vii a ruginit şi a căzut pe pământ. Un mănunchi de ciorchini a fost uitat în halângă să împrăştie mireasmă de rod peste ogradă. Tincuţa culege ultimele mere roşii din mărul de la poartă. Au mai rămas câteva fructe îmbujorate în vârful pomului, să potolească foamea păsărilor înfrigurate. Mai sunt frunze verzi doar în coroana gutuiului. Acoperite de puf, gutuile s-au mutat în vitrina ferestrei, în coşurile împletite din şura cu fân. Bulgării de aur au luat cu ei aromele şi au umplut cămările cu mireasmă şi îndestulare. Şi castanii din Pocruia îşi scutură rodul. E mult aur în frunziş, vântul trece ca un hoinar prin aripile lor galbene. Din motoceii de arici, plesniţi pe ram, cad fructe maronii. E dulce miezul castanelor. În grădină, crizantemele îşi etalează din nou culorile şi gingăşia. Peste valurile lor de frumuseţe se va aşterne în curând prima zăpadă. Şi ele vor continua să ne surâdă. Dar nu pentru multă vreme! Apoi, frumuseţea lor va fi iarăşi o tainică amintire!

Comments are closed.