Ambasadorul Poloniei vine în Gorj

Loading

Două şcoli din Gorj-Colegiul Tehnic “General Gheorghe Magheru” şi  Şcoala Gimnazială “Antonie Mogoş”-au fost invitate în cursul săptămânii trecute la întâlnirea cu ambasadorul Poloniei de la Craiova. Cele două unităţi şcolare au parteneriate şi derulează proiecte cu şcoli  poloneze.

Toate oficialităţile craiovene s-au aflat la inaugurarea Centrului Polonez
Toate oficialităţile craiovene s-au aflat la inaugurarea Centrului Polonez

Ambasada Republicii Polone la Bucureşti şi Universitatea din Craiova au inaugurat miercuri, 22 ianuarie 2014, Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză din cadrul Centrului Culturilor Central şi Est-Europene al Facultăţii de Litere din Craiova. Din partea judeţului Gorj au participat profesorul Albinel Firescu, şef de secţie în cadrul Muzeului Judeţean Gorj, profesorul Marius Buzera-directorul Colegiului Tehnic “General Gheorghe Magheru” şi profesorul Cornel Şomîcu-directorul Şcolii Gimnaziale “Antonie Mogoş” Ceauru şi al Săptămânalului VERTICAL.
După o vizită reuşită în Gorj a unei delegaţii poloneze în toamna anului 2013, în 14-15  februarie 2014 se va afla în Gorj E.S. Dl Marek Szczygiell, ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti. După cum ne declara domnul Albinel Firescu, reprezentantul Muzeului Judeţean Gorj la întâlnirea cu ambasadorul Poloniei, vizita se află în stadiul de stabilire a detaliilor, ea fiind  deja programată pentru jumătatea lunii februarie.
Potrivit domnişoarei Magdalena Filary, directorul Centrului de Limbă şi Cultură Poloneză de la Craiova, din Gorj au fost invitate şi  câteva  şcoli care derulează proiecte culturale cu  şcoli şi elevi din Polonia. Ca un exemplu, unul  dintre proiectele derulate de Colegiul Tehnic “General Gheorghe Magheru”, presupune ca elevii români  să ia lecţii de  limba poloneză şi elevii polonezi să ia lecţii de limba română. Delegaţii  de elevi ale celor două şcoli menţionate, pe proiecte şi în perioade diferite, se vor afla în Polonia în anul 2014.