Alegeri parțiale pe 11 iunie 2017 la Târgu-Jiu și Drăguțești

Loading

Așteptarea a luat sfârșit, Guvernul a stabilit data alegerilor locale parțiale din întreaga țară la 11 iunie 2017. Pentru Gorj, decizia Guvernului Grindeanu este de interes la nivelul Primăriei Târgu-Jiu și comunei Drăguțești. La nivelul acestor localități suntem deja în perioada desemnării candidaților dacă aceștia nu se știu deja.

Alegerile locale parțiale la Gorj ar putea veni cu surprize cel puțin la desemnarea candidaților. Prima veste, una senzațională, ar fi că este posibil ca PSD și ALDE să aibă candidați diferiți. Dacă aceste lucruri se vor confirma în perioada imediat următoare, campania electorală va fi mult mai animată.

Ca să lucrăm cu informațiile oficiale, vom avea alegeri parțiale la Târgu Jiu și Drăguțești. Primul ministru Sorin Grindeanu a anunțat că oamenii vor ieși la vot pe 11 iunie. Partidele trebuie să se organizeze, pe repede înainte, să-și desemneze candidații și să înceapă campania electorală. PSD Gorj încă nu a stabilit pe mâna cui va merge la Drăguțești, iar senatorul Florin Cârciumaru pare nesigur  și pe candidatura lui Aurel Popescu pentru Primăria Târgu Jiu, de aici urmând să aflăm care va fi strategia abordată.

Cum ideea alianței PSD – ALDE  la alegerile parțiale pare să fi fost abandonată,  la Drăguțești, social democrații să aibă candidat și să nu-l  susțină pe cel de la ALDE iar cei de la ALDE ar fi urmează  să facă același lucru la Târgu Jiu, vom avea evenimente politice importante. Cel mai probabil, pentru Târgu-Jiu se vor bate Aurel Popescu(PSD) și Marcel Romanescu(PNL) iar pentru Drăguțești Gheorghe Butan(PSD), secondat de fostul primar Vasile Moșoiu, și Ion Popescu(ALDE)

.