Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Politică » Alegeri la PDL Gorj

Alegeri la PDL Gorj

Submitted by on 16 March 2011articol citit de 1,860 ori | No Comment

ion-rusetMembrii Biroului Permanent Naţional al Partidului Democrat Liberal au validat luni, 14 martie 2011, candidatura senatorului Ion Ruşeţ la şefia organizaţiei judeţene. Alături de candidatura lui Ruşeţ, au mai fost validate şi candidaturile celor care se luptă pentru şefia organizaţiilor din Argeş, Harghita şi Hunedoara.  Pentru cele două funcţii de prim – vicepreşedinte la Gorj candidează primarul oraşului Rovinari, Doru Filip, deputatul Severus Militaru şi Marcel Hoară. Acesta din urmă era cât pe ce să nu poată candida, pentru că s-a pus în discuţie dacă are, sau nu, adeziune la organizaţia PDL Gorj.
După alegeri, care vor avea loc sâmbătă, 19 martie 2011, se vorbeşte că urmează evaluarea directorilor de la instituţiile deconcentrate conduse de membrii ai partidului de guvernământ. Preşedintele interimar al organizaţiei, Ion Ruşeţ, a declarat, însă, că nu există preocupare în acest sens, iar zvonurile că vor fi evaluaţi şi poate chiar înlocuiţi Iustin Paralescu, inspectorul general al ISJ Gorj şi prefectul Liviu Andrei nu sunt reale. Ruşeţ a confirmat, însă, că, după alegeri, Biroul Permanent Judeţean al PDL Gorj va evalua activitatea unor şefi de deconcentrate, fără să dea, însă, nume.

Comments are closed.