Un membru al Uniunii Scriitorilor din România, Laurian Stănchescu, s-a agățat de numele lui Constantin Brâncuși, reușind, astfel, să iasă din anonimat și să apară pe toate agențiile de presă, la televiziuni și în ziare. La prima vedere, inițiativa sa pare lăudabilă, aceea de a aduce în România osemintele titanului de la Hobița. A făcut, chiar, proteste, alături de alte persoane, în fața Parlamentului, ba chiar l-a convins pe deputatul Daniel Oajdea să facă o scrisoare deschisă către Palamentul Franței, pentru repatrierea osemintelor marelui sculptor, care se află în cimitirul Montparnasse din Paris. Dornici să se alăture unui demers nobil, am crede, 31 de deputați și senatori au semnat, deja, scrisoarea deschisă. Eu am, însă, unele dubii în ceea ce privește toată această acțiune. În primul rând, Laurian Stănchescu a plecat cu alai în mai 2011 de la Hobița la Târgu Jiu, afirmând că va merge pe jos până la Paris, ca să ceară președintelui Franței repatrierea osemintelor lui Brâncuși. A doua zi dimineața, doi dintre cei care ar fi trebuit să-l însoțească, sportivi din Constanța cum afirmau ei, au bătut la ușa Primăriei Târgu Jiu să ceară bani de întoarcere, pe motiv că Stănchescu i-ar fi adus aici cu promisiunea că-i va lua cu el în marșul triumfal spre Paris, după care le-ar fi spus că n-a făcut rost de suficienți bani pentru asta și i-ar fi lăsat de izbeliște. Nici ei, nici cei care au participat inițial alături de Laurian Stănchescu, chiar și autorități din Gorj, nu știu ce s-a întâmplat mai departe, pentru că nu s-a făcut, cum ar fi fost normal, un film al traseului. Mai mult, umblă vorba că scriitorul, care are origini gorjene, ar fi cerut mașină ca să ajungă de la Târgu Jiu la Craiova și s-a supărat că n-a primit. Cert e că a apărut din nou în presă, mărșăluind prin Craiova, apoi au apărut niște articole la Timișoara, unde se spune că ar fi cerut bani la autorități, promițând că va trece prin urbea bănățeană la întoarcere, cu osemintele lui Brâncuși. Asta nu s-a întâmplat, pentru că nu le-a adus, mai mult, se spune că nici vorbă să fi făcut, pe jos, traseul cu care se lăuda. Dacă aceste aspecte sunt mai greu de verificat, iar cei care povestesc despre tărășenie se feresc să o spună oficial, pentru că ar fi etichetați ca antiromâni, pentru că nu l-ar dori pe Brâncuși în România, un lucru e sigur. Deși Laurian Stănchescu afirmă că Brâncuși a cerut să fie înmormântat la Hobița, lângă mama sa, în testamentul său sau în alte scrieri originale ale sale care se cunosc nu scrie așa ceva. Ce spun unii și alții, că ar fi fost transmis prin viu grai e mai greu de crezut, mai ales că mulți s-au lăudat că l-au cunoscut pe Brâncuși, ba chiar că le-a vorbit și își permiteau să-l citeze, fără să fie adevărat. Aici este exact ca în cazul Mariei Lătărețu, în care mulți dintre soliștii de azi se laudă că au cunoscut-o, ba unii spun, chiar, că au cântat cu ea, deși în multe cazuri nu e adevărat, iar asta poate fi ușor probat.
Dar, să revenim. Am stat de vorbă cu brâncușiologi, cu autorități. Dreptul legal de a muta osemintele lui Brâncuși aparține numai moștenitorilor, adică lui Teodor Nicole, urmaș al legatarilor testamentari, iar acesta nu e de acord. Mai mult, e vorba despre un mormânt privat, așa că n-are treabă nici Parlamentul României, nici al Franței cu asta. Din păcate, însă, politicienii noștri, fără să se documenteze, sau de dragul publicității gratuite după care sunt disperați, se agață de numele lui Brâncuși, fără să le pese. Există și unii care gândesc exact ca mine, dar nu vor să-și pună în cap pe cei care sunt de partea cealaltă. Așa că vorbesc doar neoficial, iar oficial tac…
