Plouase mai toată noaptea de vineri spre sâmbătă peste întreaga depresiune. Ploaie de vară, consistentă și plină de spectacol ceresc. Drumul nostru urcă încetișor prin ținutul Jiului de Sus. Cer senin și orizont limpede se lasă spre miazănoapte, peste munți. Parângul nu s-a trezit încă, sub boarea dimineții, câteva perdele de nori plutesc deasupra Defileului. Încercăm să ținem calea zorilor și ne oprim în sălbăticia înscăunată în preajma lacului de la Sâmbotin.
Se întrevede o zi frumoasă, cum îi stă bine unei zile de după ploaie. Puțini pescari își instalaseră arsenalul la această oră pe malurile lacului limpede, străveziu. Mulți au rămas acasă sau merg pe la rude și prieteni, este ziua hramului sfinților împărați Constantin și Elena. Coborâm și noi la marginea păpurișului, pe malul dinspre deal, unde știm că se retrag bancurile de pește. Aici ne așezăm hotărâți să facem treabă bună, pregătindu-ne undițele pentru asaltul zilei.
La pescuit
Printre ramuri de sălcii și plute, sclipiri firave de raze roșiatice aruncă răsăritul peste noi. Adieri cuminți ne mângâie chipurile și aleargă apoi în unduiri mărunte, aproape inobservabile, peste luciul apei odihnite. În valuri blânde de mai, boarea ninge cu fulgișori de plută peste fața translucidă a lacului. Sau ne umple sufletele cu miros de iarbă crudă abia cosită de pe umerii pantelor din deal. Între ape se-aud vocile răzlețe ale pescarilor aciuați printre pâlcuri de papură să-i vină de hac carasului. Prietenul meu, Zamfir, analizează cu ochiul său ager trăirile lacului și face o prognoză mai puțin optimistă în legătură cu șansele noastre de a avea la sfârșitul partidei de pescuit o captură mulțumitoare de pește.
Mă înfofolesc în gluga hanoracului tot mai adânc. Este prea insistentă răcoarea dimineții. Soarele urcă timid spre miezul zilei, ce poți face la ora șase în zi de sărbătoare când peștele întârzie să muște din momeală iar foarte mulți dintre noi încă mai dorm sau călătoresc prin nedefinitele spații ale visului. Este luna lui mai, aștept căldura ei! Mai e un pic până când soarele va fi în creștetul zilei și va slobozi peste noi căldura lui mângâietoare. Până atunci mai trag nițel gluga peste urechi, să nu-mi șuiere vântul dimineții în ceafă.
E întinsă ca oglinda fața lacului. Sandu se laudă cu primele roșioare capturate. Mai face o analiză, mai dă un sfat tehnic, mai o previziune și spune iarăși că vom avea o zi nu tocmai îmbucurătoare. Pragmatismul său nu învinge însă optimismul meu copleșitor. În apropierea noastră, codrul răsună de cântecul cucului. E uimitor de clar și încântător glasul venerabilei păsări aici, în sufletul naturii neprihănite încă. Îl secondează, cu trilurile lor unice și inconfundabile, celelalte cântătoare din inegalabilul concert al pădurii. Valuri de salcâmi înfloriți se lasă spre malurile năpădite de verdeață. Socul este și el în floare și mărginește ici-colo lacul cristalin. Și măceșul a împânzit cu buchete rozalii lizierele, brâul dealului și depărtările verzilor lunci.
Ne bucurăm de apetitul matinal al roșioarelor, dar nu avem semne bune pentru restul zilei. Cu toate acestea pregătesc ancora pentru știucă și lansez în larg de lac. Numai ce-i admirasem saltul cel argintiu al uneia în umbră de păpuriș și mi-am zis că ar fi o minune s-o agăț în undiță. Un cufundar mândru brăzdează lacul din mal în mal. Cred că pescuiește mai mult decât noi. Îl urmează îndeaproape o pereche de rațe mai puțin orgolioase, care au renunțat la zarva din stufăriș. Pe maluri crește mereu nevoia de preocupare și relaxare. Un fecior mă întreabă dacă știu unde se află cișmeaua. Unii sunt acum în căutarea unui loc mai favorabil pentru încercarea undițelor. Îi primim cu binețe și le amintim că peștele se află în tot lacul, dar este acoperit cu apă. Iar astăzi nu prea este pofticios.
Soarele se ambiționează și mă dezbracă de hanorac. Privesc spre stânga și văd inelul de gardă lovind în brațul undiței. Înțep și scot un biban împlinit. Revin și lansez din nou la știucă. Între timp, Sandu are oaspeți în juvelnic. Mă cheamă să fotografiez un șarpe care i-a încolțit una dintre roșioarele capturate. Am pierdut prilejul, vietatea ne-a simțit, a renunțat la pradă și a zbughit-o repede sub ierburile apei. L-am așteptat apoi. La a doua vizită, după ce a înghițit de-a binelea peștele, devenind astfel mai gros decât la venire, nu mai reușește să se elibereze prin ochiurile echidistante ale juvelnicului. Ce a urmat este simplu de înțeles. Am cules imagini inedite din lupta șarpelui pentru libertate. Sandu a fost obligat să scape de musafirul nepoftit din coșul cu pește. Șarpele nu a mai revenit niciodată în lumea lui.
Ne întoarcem la treburile noastre. Soarele ne este prieten și ne îmbrățișează cu multă căldură până spre seară, când norii scăpați de peste munți au adus iarăși ploaia. Continuăm să pescuim sub pelerina protectoare. Rafale de vânt și stropi tăioși ne umezesc privirea. O smucitură aprigă îndoaie vârful undiței. Intru în scenă, înțep și nu slăbesc drilul. Reușesc să aduc pe mal o știucă nu prea mare dar frumușică. E bucuria zilei pentru mine. Sandu e mulțumit că am perseverat până la capăt și mă felicită pentru izbândă.
Ploaia devine tot mai insistentă și rece. Tunete repetate răzbat dinspre Schela. Altele, mai tăcute, ropotesc undeva, spre Iezureni. Printre ramuri de salcie udă se întrezărește Parângul Mare, vârful muntos înzăpezit și însorit. Acolo e soare, la noi plouă! Acolo e iarnă, la noi vine vara!
