Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Adieri cu mireasmă de salcâm

Adieri cu mireasmă de salcâm

Submitted by on 15 May 2012articol citit de 1,832 ori | No Comment

E o primăvară cum nu a mai fost care îndeamnă inima să zburde, să tresară la spectacolul naturii, totdeauna repetat dar la fel de inedit. Reporterul a plecat în natură pentru a admira regalul oferit de aceasta: mireasma de salcâm. E luna mai şi totul în natură e la superlativ.

Până şi pădurea trăieşte miracolul primăverii

Până şi pădurea trăieşte miracolul primăverii

S-au coborât zilele lui mai prin pajiştile şi poienile de la margini de dumbrăvi, pe alunecări de coline şi-n ferestrele largi ale văilor înşirate după culmi de dealuri line, cu păduri împlinite de revărsarea verdelui prin frunzişul codrilor plini de toate cântecele şi misterele anotimpului. S-a aprins prea mult soarele şi-a slobozit peste peisaj valuri sufocante de căldură de parcă am fi în miez de iulie, în plină vară. La Tismana, Pocruia sau Celei, la Padeş ori Cloşani, peste tot, de la ochiul muntelui până-n dezmierdări de luncă, la geană de casă ori suflet de pădure, luna mai a desăvârşit spectacolul împlinirii naturii cu toate nestematele verdelui, dăruind vieţii culoare, speranţă şi mult freamăt.

Simfonia naturii
Platanii din portiţa dumbrăvii aşteaptă să înflorească. S-a limpezit izvorul din Lespezi şi apa şiroieşte printre maluri învelite de iarba înaltă a ploilor primăverii. În oglinda Sângerişului se zăresc săgetând în lumina cerului bancuri de boişteni care înveselesc luciul pârâiaşului cu viaţă şi sălbăticie neatinsă de relele timpului. E linişte la casa vânătorilor, mestecenii îşi leagănă rămurişul lăstărit în scutur de vânt blând. Pe cărărui pierdute spre desişuri se afundă paşii ciutelor cu copitele scăldate în lacrimile de rouă ale dimineţilor răcoroase şi plăpânde. Dinspre ţancuri înalte sau răsfirări de izvoare, mugetele cerbilor tulbură pacea mătăsoasă a adâncimilor verzi, de nepătruns.
Concertul codrului este împlinit, lăutele-şi exersează partiturile cu măiestria lor unică, inegalabilă, încântând gândul şi trăirile trecătorului. Păsările au încheiat cuibăritul, acum îşi hrănesc şi-şi cresc puii, se răsfaţă în generozitatea şi căldura anotimpului. Stăpân în scena lunii mai, cucul animă dimineţile şi-şi trimite solitar şi hotărât ecourile de cântec peste cupole de păduri şi ferestre de peisaj, înseninând gândul şi înaripând dorinţele cu cântecul său frumos şi peren. Se înalţă iarba în lunci şi poieni. Prin smârcurile din Orlea, berzele au băgat spaima în brotăcei. Cum se iveşte umbra zburătoarelor peste cerul bălţilor, răcăneii amuţesc. Doar lujerii galbeni de obligeană se-mbină cu alb-negrul călătoarelor în tabloul fermecător al priveliştii. Se împestriţează fâneţele cu flori şi culori, cu susur de gâze şi miresme îmbătătoare. Aici, voluntariatul albinelor este deja în toi. Ca un descântec celest, lumina soarelui scapătă în adieri argintii peste puritatea covorului floral din luminişuri, dăruind strălucire şi farmec spaţiului dintre păduri şi ape.
Pe feţele colnicelor, în suişuri şi coborâşuri de pripoare, prin vâlcele, pe povârnişuri de deal, în suflet de lunci, în dulci şi blânde insuliţe de pădurice, salcâmul şi-a întins podoaba florală, împrăştiind cu mărinimie aromele sale puternice şi plăcut mirositoare. Este vremea la care Vasile al  Măriuţei din Sohodol şi-a scos stupii pe dâmbul din Dangătul Ruşchiului. Uşurat de grijile iernii, experimentatul prisăcar şi-a orânduit uzina meliferă în decorul împovărat cu balsam şi polen, lăsând cale liberă celor mai harnici truditori din companie să culeagă ofranda pădurilor albe, a câmpurilor multicolore şi-a tuturor exploziilor florale din natură. Fără nici o spovedanie, echipe bine organizate ale albinelor trebăluiesc prin zăduful castelelor aurite din ramuri şi strâng din cupele florilor, picătură cu picătură, râurile de miere care vor curge apoi din încărcătura fagurilor şi se vor regăsi în gustul bucatelor alese. Mult zumzet se simte şi neastâmpăr se observă acum în urdinişuri de stupi. Din acest tumult al hărniciei, mulţi ar trebui să-nveţe! Albinele-şi rostuiesc cu tâlc acest ritual prin care salcâmul dăruieşte omului dulceaţa ramurilor sale. Câţi dintre noi înţeleg şi aplică noima acestei naturale întreprinderi. Întroieniţi de flori, aceşti arbori atrag în luna mai peste lumea lor tot alaiul lumii albinelor. În mai, salcâmul are ceva de spus. Îi place să ne şoptească în reconfortante adieri de mireasmă cât de rară şi inedită este sărbătoarea lui. După aceea, îl uităm şi ne mai aducem aminte de el, puţintel, la scuturarea bănuţilor aurii de toamnă şi-apoi iar la primăvară, când se-ngăduie iar întemeierea florilor de salcâm.
Ieşim pentru câteva clipe de sub cupola înmiresmată a salcâmilor şi pătrundem în horbota livezilor de la hotarul satului. Vedem că şi-au dat în pârgă cireşii de mai, dar nu prea sunt semne de belşug în ram. Au fost ploi reci la polenizare, au stat în casă albinele, nu le-a fost permis să hărnicească şi aici, să umple cu fructe coşul Florentinei. Ce mult a aşteptat nepoţica lui Vasile să se bucure de gustul cireşelor din plai. Nici tufărişul cu căpşuni nu pare a fi aromat. Lipseşte abundenţa rodului. Nădejdea casei a fost mare dar ceva nu a fost în bună urzeală în anterele florilor. Umezeala şi frigul au încurcat călătoria polenului între stamine şi stigmat, să polimească fructul. Nici vântul nu a dat să bată, iar dacă a vrut, a venit ploaia zăludă şi i-a dat de furcă. Aşa se explică puţinătatea căpşunilor ascunse sub umbrela frunzelor late. Şi în castronul de pământ, totodată, în care Florentina culegea pe cele mai roşcovane şi arătoase dintre căpşuni, să-şi mulţumească pofta cu sclipirea şi aromele lor!

Au rodit căpşunii
Nefiresc de multe omizi s-au strâns sub cupola nucilor. Nu sunt însă insectele acelea devoratoare, sunt doar florile acestor straşnici arbori care s-au scuturat şi au adormit apoi pe creştetul ierbii, parcă voind a spune că s-au sacrificat spre a lăsa rod voievodal pentru toamnă, să crească zdravăn sâmburele-n cetate şi să aibă ce scutura oamenii pentru panerele care se vor vârfui de nuci. S-au ivit sub corzile încă verzi strugurii, urmează înflorirea, sătenii se roagă să le fie scăpate viile de ploi neprietenoase şi de grindină. Se vede că sunt optimişti şi cred în făgăduinţa binelui pentru acest timp.
E multă linişte şi tainică tresărire spre vară în acest miez de mai. Lămâiţa s-a aplecat peste garduri şi surâde soarelui în buchete de flori şi boare de parfum. Şi bulgării de zăpadă stau în grinda drumului. Numai bujorii lasă impresia că ştiu să zâmbească. Şi mirosul lor este atrăgător. Sunt singurele flori care s-au îmbujorat în obraji de atâta bucurie şi culoare. Şi ce mireasmă împresoară casa! E mai! De pe deal coboară suflare lină de salcâm. Se-aude zumzet de albine nuntitoare. Cred că se petrece iar primăvara!

Comments are closed.