La începutul secolului XX, la iniţiativa lui Spiru Haret, în România a luat naştere o mişcare de asociere a elitelor din mediul rural în bănci populare. Scopul acestora era de a oferi credite ieftine ţărănimii, necesare pentru cumpărarea de pământ şi inventar agricol, fără a plăti dobânzi cămătăreşti, de a lupta împotriva sărăciei şi ignoranţei, pentru propăşirea satului românesc.
Banca Gilortul avea şi un fond filantropic şi cultural, din care acorda anual importante sume de bani, materiale de construcţie şi lemne de foc şcoliilor, bisericilor, bibliotecilor şi sătenilor săraci. Astfel, în anii 1903-1910 donează un gramofon şcolii primare din Novaci, o pompă de incendiu Primăriei Novaci, văduvelor şi orfanilor rămaşi de pe urma răscoalei din 1907, Bibliotecii populare din Tg. Jiu, bisericilor din Voiteşti, Novaci, Pojaru de Sus, Pociovalişte, Radoşi, Bengeşti şi şcoliilor din Pociovaliştea şi Polovragi. Tot din acest fond, Banca Gilortul a trimis la Şcoala Normală din Craiova, trei absolvenţi merituoşi ai şcolii novăcene: Ion D. Giugiulan, Ion Z. Ciorogaru şi Serghie Leuştean. Au fost, după Brezulescu, cei dintâi fii ai Novaciului care au mers mai departe la învăţătură. Toţi trei au obţinut burse şi au devenit dascăli, iar unul dintre ei va ajunge chiar preşedinte al Băncii Gilortul în perioada interbelică.
Prin munca şi calităţile sale, Dumitru Brezulescu a reuşit să transforme Banca Gilortul în ce mai mare bancă populară din România şi Novaciul într-o comună-model, fiind stimat şi admirat atât în ţară, cât şi peste hotare. Din păcate, el s-a stins în floarea vârstei, la doar 36 de ani, dar amintirea faptelor sale dăinuie în inimile novăcenilor până astăzi.
În slujba urbei
După moartea sa, în anul 1916, a fost ales ca director al Băncii Gilortul, avocatul Ion Dem Petrescu, originar din Polovragi, care s-a dovedit un demn urmaş al lui Brezulescu şi care va realiza multe din proiectele pe care acesta nu a mai avut timp să le materializeze. În anii 1918-1919, Banca Gilortul, a vândut locuitorilor novăceni, constituiţi în Obştea Cerbul, munţii Plaiul, Măgura, Cerbul şi Plopul în suprafaţă de peste 2500 hectare, cu 80 de lei pogonul, plătibili în 5 an.
La 9 iunie 1923, Banca Populară Gilortul a donat Ministerului Sănătăţii un imobil în valoare de un milion de lei, pe care îl cumpărase de la urmaşii lui Brezulescu pentru înfiinţarea unui spital „cu cel puţin 20 de paturi, care să poarte numele de Vlădoianu-Brezulescu”. Condiţiile donaţiei sunt următoarele: „1.Acest spital nu va putea niciodată fi nici desfiinţat, nici permutat în altă localitate; 2.Nu va putea fi niciodată transformat într-un sanatoriu de tuberculoşi sau alte boli contagioase; 3.Va da asistenţa necesară în primul rând bolnavilor din plasa Novaci; 4.Se va începe de urgenţă lucrarea de terminarea caselor pentru ca instalarea completă a spitalului să aibă loc cel mai târziu la 1 octombrie 1924; 5. Spitalul va funcţiona întotdeauna fără întrerupere; 6.Primirea în spital în caz de boală sau accident a personalului Băncii sau a lucrătorilor ei în exploatările forestiere va fi totdeauna obligatorie; 7.Conducerea efectivă a Spitalului va fi totdeauna încredinţată unui medic titular, care să fi trecut examenele cerute de legea sanitară pentru această funcţiune.”
În anul 1926 a început construcţia în Novaci a unui nou local de şcoală cu 4 săli de clasă, cancelarie, muzeu şcolar, locuinţă pentru director, dependinţe, şcoală care s-a numit „Alexandru Ioan Cuza” şi care a fost terminată în toamna anului 1933. În acest scop, Banca Populară Gilortul „însufleţită de dorinţa de a sprijini cât mai mult ridicarea culturală a sătenilor noştri şi în special de a putea contribui la împodobirea comunei Novaci cu un măreţ local de şcoală” a dăruit şcolii un teren în suprafaţă de un pogon în centrul comunei, iar pentru completarea fondurilor necesare construcţiei a fost organizată o mare serbare populară în zăvoiul băncii.
(Va urma)
