A-nceput cu lovitură, s-a terminat cu revoluţie

Loading

Cartea „În sfârşit, adevărul”, care e, de fapt, un interviu în serie cu Victor Atanasie Stănculescu, seamănă, destul de mult, cu interviul publicat de noi, în urmă cu peste un an, (http://old.verticalonline.ro/imprima.dex?stire=4217). Respectivul interviu a fost realizat în 2005 cu şeful contraspionajului lui Nicolae Ceauşescu, colonelul în rezervă Paulian Păsărin, iar mulţi din cei care l-au citit ne-au declarat că, cu siguranţă, acesta bătea câmpii. Se vede treaba, acum, că nu e chiar aşa, pentru că cel care realizează interviul cu Victor Atanasie Stănculescu, Alex Mihai Stoenescu, are şi documente şi chei de verificare pentru declaraţiile interlocutorului său.

La 20 de ani de la momentul decembrie 1989 adevărul nu a fost stabilit
La 20 de ani de la momentul decembrie 1989 adevărul nu a fost stabilit

Paulian Păsărin spunea în 2005: „Gorbaciov voia înlăturarea lui Ceauşescu şi o Perestroica, adică schimbarea şi destinderea, care să ducă la un grad mai mare de libertate, dar tot într-un socialism cu un singur partid. De ce? Pentru că Gorbaciov era naşul lui Andropov şi a fost şeful direcţiei de dezinformare din KGB, deci acţiona ca un profesionist. De altfel, la întâlnirea şefilor de state şi de guverne din Tratatul de la Varşovia, care a avut loc la Moscova, Gorbaciov s-a întâlnit separat cu fiecare şef de stat, iar când s-a întâlnit cu Ceauşescu i-a spus că trebuie făcută o schimbare, iar aşa cum s-au retras alţii (Honeker a plecat, Brejnev a plecat, Jidcov a plecat), e cazul să se retragă şi el, la al XIV-lea congres. Răspunsul lui Ceauşescu a fost destul de categoric, cum că e treaba partidului şi a poporului său, iar atunci Gorbaciov l-a ameninţat, că-l şterge de pe faţa pământului, la care Ceauşescu a trecut şi el la ameninţări, spunând: “Dacă te mai amesteci în ţara mea îţi fac din Europa un Vietnam cum n-ai mai văzut niciodată şi-ţi cer Tezaurul, Insula Şerpilor şi Basarabia!”. Efectul discuţiei lor s-a văzut şi în întâlnirea generală, pentru că Ceauşescu a anunţat că s-a înţeles cu şefii de state şi cu primii miniştrii, ca următoarea întâlnire a primilor miniştrii să aibă loc la Bucureşti şi Gorbaciov din prezidiu i-a zis: “Să vedem dacă mai apuci!”.
La rândul său, Victor Atanasie Stănculescu spune în cartea „În sfârşit, adevărul”, că Mihail Gorbaciov a fost cel care a vrut înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la conducerea României, iar ofensiva a plecat de la Uniunea Sovietică. De asemenea, spune că buba s-a spart cu ocazia Tratatului de la Varşovia şi Malta a avut, de asemenea, un rol determinant.
Ca şi Păsărin, Stănculescu spune că atât el cât şi alţii ştiau că va urma debarcarea lui Ceauşescu, ba chiar spune că a avut rolul său în această regie şi chiar în punerea lui Iliescu în fruntea României.

E adevărul?
Acum rămâne ca cineva, cine, oare (?), să stabilească dacă Stănculescu şi Păsărin au avut dreptate, sau au luat-o razna, cum spun unii. Asta e destul de uşor de verificat, dacă cineva are interesul să se ştie adevărul. Se pare, însă, că interesele politice şi personale fac ca adevărul să fie ocolit când de unii când de alţii, iar acum, la 20 de ani de la momentul 22 Decembrie 1989 nu putem spune, explicit, dacă a fost revoluţie, lovitură de stat sau lovitură armată.

Şi totuşi, revoluţie
Aşa cum spunea şi Păsărin şi Stănculescu, în România era destul de uşor de aprins scânteia revoluţiei, chiar dacă aceasta nu a fost spontană. Deci, dacă s-a început din afară, ceea ce e destul de credibil (şi, credeţi-mă, merită să citiţi cartea cu interviul lui Stănculescu), e clar că a continuat din interior.
Deci putem spune, cu mâna inimă, că am avut revoluţie a poporului, chiar dacă revoluţia noastră continuă să fie orfană, pentru că nu i se cunoaşte, oficial, tatăl. Sau nu i se recunoaşte…