În primăvara anului 1917 debuta în Corneştii Gorjului o uriaşă mişcare culturală care s-a remarcat prin înfiinţarea unei Biblioteci „Crinul”, unei Societăţi Educative „Tribuna” şi a unei reviste „Crinul Satelor”. Cu filiale la Băleşti, Câmpofeni, Stolojani, Arcani şi Stroieşti, mişcarea a cuprins tot Gorjul şi s-a făcut cunoscută şi în ţară. Această mişcare a fost redescoperită prin cercetările regretatului Grigore Pupăză care a descoperit documentele de început în podul şcolii din Corneşti atunci când a ajuns profesor la această şcoală în 1957.
În martie 1917 în satul Bălava din comuna Corneşti mai mulţi tineri printre care remarcăm pe Gheorghe Găvan-Jaleş şi Grigore Copotoiu secondaţi de Nicolae şi Vasile Ţundrea, Vasile Buzuloiu, Vasile Cârstea, Matei Băzăvan, Gheorghe Găvănescu, Ioan Lăzăroiu, Gheorghe Lăscăteu, Nicolae Bărbulescu, Dumitru Berca puneau bazele unei Mişcări Culturale numite „Tribuna”. Cu posibilităţi materiale modeste, mişcarea cultural-artistică de la Corneşti a căpătat curând dimensiuni naţionale.
S-a început cu o bibliotecă publică despre care Gheorghe Găvan-Jaleş scria „curată ca floarea de crin să fie treaba făcută de noi, ca şi crinul să înflorească ideile noastre”, o societate culturală din care făceau parte în primul rând învăţătorii şi preoţii şi editarea unei reviste care a fost intitulată „Crinul Satelor”.
Biblioteca „Crinul”
A debutat în martie 1917 la îndemnurile lui Gheorghe Găvan-Jaleş, caracterizat de Grigore Pupăză ca „bolnav iremediabil de romantismul unor asemenea idei, era foarte bucuros atunci când poate face ceva folositor talpei”. Acele momente de început ni le-a lăsat chiar Gheorghe Găvan-Jaleş: „noaptea n-am dormit deloc, iar a doua zi am adunat toate cărţile ce am găsit pe la mine şi pe la alţii, le-am scris frumos într-un caiet şi, deşi însumau numai cincizeci de cărţi, ştiam că acestea vor forma Biblioteca CRINUL, aşa cum hotărâsem să o numim”.
A urmmat o perioadă de efervescenţă rar întâlnită, mulţi tineri învăţători, preoţi şi elevi ai şcolilor din Târgu-Jiu contribuind la zestrea de carte. Se deschid filiale la Băleşti, Câmpofeni, Arcani şi Stroieşti la care se adaugă chiar casa lui Găvan-Jaleş din Bălava. În 1920 Biblioteca „Crinul” număra deja 1562 de cărţi.
Sediul central al Bibliotecii „Crinul” a fost până în 1924, cu câteva zile de sfârşitul lui Gheorghe Găvan-Jaleş, la casa sa din Bălava. Trebuie să spunem că memoria documentelor originale, găsite la Muzeul Arcani, a reţinut drept sediu central al Bibliotecii Şcoala Primară Corneşti(Slătioara). Scopul principal al acestei biblioteci, acela ca oamenii satului să ajungă la lectură, a fost atins. Se ţinea o evidenţă foarte precisă a cărţilor şi din aceasta reiese că au foarte mulţi cititori.
Societatea Educativă „Tribuna”
În aprilie 1919 la Corneşti se înfiinţa Societatea Educativă „Tribuna”, având ca membrii fondatori pe aceiaşi tineri care contribuiseră la bibliotecă. Se vor adăuga C. Mălăescu, C. N. Dărvănescu, C. Niculescu, Gh. Cuţui, Pantelimon Niculescu-Monu, I.I. Buligan, P. Stamatoiu, V. Gârdu, I.Mălăescu, P. Popeangă, G. Giurgiulescu ca şi alţi săteni de pe Valea Jaleşului.În 1920, „Tribuna” avea 157 de membri cotizanţi, fiecare contribuind cu 1,50 lei pe lună. Fiecare membru depunea un jurământ „jurau pe cuvând de onoare” că vor depune toate eforturile pentru realizarea obiectivelor de culturalizare a satului. Preşedintele „Tribunei” a fost ales, cum era şi firesc, Gheorghe Găvan Jaleş.
Printre multiplele acţiuni ale „Tribunei” reţinem realizarea unor serbări artistice în zilele de duminică. Din câte se păstrează în documente, interesul ţăranilor pentru astfel de manifestări era mare, în concordanţă cu faptul că pe lângă spectacolul propriu-zis urmau şi conferinţe ale specialiştilor care răspundeau dorinţelor de cunoaştere ale satului. Majoritatea acestor manifestări s-au desfăşurat în fosta şcoală de la Corneşti.
Cum putea să supravieţuiască financiar o asemenea întreprindere şi într-o zonă foarte săracă? Toate cheltuielile, inclusiv tipărirea revistei de mai târziu, erau suportate din cotizaţiile membrilor societăţii, din donaţii şi din intrările la serbări. Toate acestea treceau prin mâinile lui Gheorghe Găvan-Jaleş. Reţinem nemulţumirile fondatorului că autorităţile comunale nu încurajau astfel de idei şi de foarte multe ori puneau beţe în roate la desfăşurarea activităţilor.
Dar această mişcare a trăit cât a supravieţuit şi fondatorul ei. Analizând documentele vremii aflăm că primii ani, până spre 1921, au fost şi cei mai animaţi din activitatea Societăţii. După plecarea din sat a lui Gheorghe Găvan-Jaleş ca student, impiegat de mişcare şi altele lucrurile nu au mai stat la fel. Întoarcerea sa a revigorat mişcarea dar ea s-a stins după moartea fondatorului în 25 decembrie 1924.
Reţinem aici câteva momente întâmplate înainte de sfârşitul tragic, povestite de Grigore Pupăză. El a trimis vorbă dascălului Constantin Mălăescu „să vină cu carul cu loitre” să ia biblioteca care o avea Găvan-Jaleş acasă. Învăţătorul a venit, a umplut carul cu cărţi, i-a spus câteva vorbe de îmbărbătare şi a plecat spre noua destinaţie. Peste ani, invocând acest moment pentru Grigore Pupăză, sora lui Găvan-Jaleş îşi amintea că „atunci parcă s-a rupt ceva în el. A căzut pe spate în pat şi a plâns mult, deseori înfundâmdu-se!”.
Revista „Crinul Satelor”
Cu siguranţă, cea mai mare realizare a societăţii o constituia publicarea unei reviste cu redacţia în comuna Corneşti. Apărută la începutul anului 1920 sub numele „Crinul satelor”, revista avea pe copertă un motto: „Talpa ţării, biata gloată,/ Ridicând-o din noroi,/Ridica-vom ţara toată,/ Ridica-ne-vom pe noi”. Conţinutul revistei la primele apariţii era alcătuit dintr-un articol care purta titlul „Scrisori către săteni”, urmat apoi de articole care tratau probleme legate de viaţa satului, culegeri de folclor, lucrări cu caracter literar ş.a.
Revista „Crinul satelor” a fost editată pe rând de societatea de educaţie „Tribuna”, apoi de societăţile de educaţie „Tribuna” din Corneşti şi „Jaleşul” din Stolojani, de Societatea „Tudor Vladimirescu” cu sediul în Arcani iar mai apoi de Liga „Crinul”. Atunci, după cum sublinia Vasile Cărăbiş într-o lucrare din 1978, motto-ul a fost completat cu deviza: „Mai multă lumină! Mai multă bunătate! Muncă! Cinste!”
Această publicaţie a avut o arie de răspândire foarte mare de vreme ce în arhiva proprie se găsesc scrisori din mai toate localităţile Gorjului. Era cunoscută în judeţele Durostor, Constanţa, Roman, Vâlcea, Mehedinţi şi se găsesc schimburi cu Revista „Datina” –Turnu Severin, Revista „Zori de zi”-Râmnicu-Sărat, „Munca intelectuală”-Buzău, „Gazeta Şcoalei”-Craiova, „Vlăstarul”-Târgovişte, „Răsăritul”-Bucureşti şi „Florile Dalbe”-Bârlad.
Din nefericire, revista nu a apărut decât până în decembrie 1923 când din cauza greutăţilor materiale şi a bolii de plămâni ganglionare care-l măcina pe fondator, Gheorghe Găvan Jaleş, aceasta şi-a încetat activitatea. După 1990, regretatul Gheorghe Gârdu sprijinit de oamenii de cultură Constantin Popescu şi Ion Cepoi au reluat apariţia anuală a acestei publicaţii.
