Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » 520 de ani de la prima atestare documentară a Rădineştilor

520 de ani de la prima atestare documentară a Rădineştilor

Submitted by on 23 June 2009articol citit de 3,887 ori | No Comment

În acest an se împlinesc 520 de ani de la prima atestare documentară a satului Rădineşti din comuna Dănciuleşti, singura localitate cu acest nume din România. El se află printre satele menţionate de timpuriu în documentele de cancelarie ale Ţării Româneşti.

Pe cea mai veche hartă sunt menţionate satele Oburschy (Obârşia), Redinest (Rădineşti), Seikoi (Zeicoi), Piskoi (Piscoi)

Pe cea mai veche hartă sunt menţionate satele Oburschy (Obârşia), Redinest (Rădineşti), Seikoi (Zeicoi), Piskoi (Piscoi)

Prima atestare documentară a satului Rădineşti s-a produs la 4 iulie 1489 în timpul domniei lui Vlad Călugărul (1482-1495) care întăreşte stăpânirea lui „Bucşa” peste „o treime din moşia Rădineşti”, pe care acesta a cumpărat-o de la „Şerbu” cu „300 aspri”. Acelaşi act întăreşte stăpânirea lui Bucşa şi a fratelui său Dan cu fiii săi peste moşia Creţeşti.
Satele vecine Rădineştiului situate, ca şi acesta, pe valea pârâului Plosca, au fost menţionate în documente ulterior. Astfel, satul Piscoiu la anul 1531, Hălăngeşti la 1595, Zeicoi la 1572, iar satul Obârşia este menţionat la 1633.
Satul Rădineşti era un sat de ţărani moşneni, proprietari în devălmăşie (în indiviziune n. n.) ai pământului arabil, păşunilor şi pădurilor. Au fot elaborate numeroase studii referitoare la moşneni, Gorjul fiind cunoscut ca un judeţ moşnenesc prin excelenţă. În acest sens se exprimă atât Nicolae Iorga cât şi istorici contemporani, precum prof. univ. dr. Dinică Ciobotea de la Universitatea din Craiova care a elaborat recent o Istorie a moşnenilor.

Un document de la Mihai Viteazul
Într-un document emis la 9 septembrie 1598 din Caracal de către Mihai Viteazul şi aflat în colecţia de documente „Alexandru Ştefulescu” a Muzeului Gorjului, stăpânirea moşiei Rădineşti este întărită lui Bălan şi rudelor sale.
Documentul, care a fost publicat în lucrarea Documente slavo-române relative la Gorj de către Alexandru Ştefulescu, menţiona: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Mihailu voevod şi domn a toată Ţara Românească, feciorul marelui şi prea bunului Pătraşcu voevod dat-am domnia mea această poruncă a domniei mele lui bălan şi feciorilor lui, câţi Dumnezeu îi va da, ca să-i fie lui moşie în Rădineşti (…)”.

„Cu mila lui Dumnezeu, Io Mihailu voevod şi domn a toată Ţara Românească, feciorul marelui şi prea bunului Pătraşcu voevod dat-am domnia mea această poruncă a domniei mele lui bălan şi feciorilor lui, câţi Dumnezeu îi va da, ca să-i fie lui moşie în Rădineşti (…)”.
Mihai Viteazul

Rădineşti – menţionat de conscripţia lui Virmond (1722)
După anexarea Olteniei de către Imperiul Habsburgic în urma păcii de la Passarovitz (Sremski Karlovci, în Serbia), în statistica austriacă (Conscripţia lui Virmond), precum şi pe harta întocmită în 1722 sunt menţionate satele: „Oburschy” (Obârşia) cu 38 de familii, „Redinest” (Rădineşti) cu 32 de familii, „Seikoi” (Zeicoi), „Piskoi” (Piscoi) cu 10 familii, integrate judeţului Vâlcea.
În 1739, conform prevederilor tratatului de pace de la Belgrad, Oltenia a revenit în graniţele Ţării Româneşti, aflată din 1711 sub regimul domniilor fanariote. În aceste condiţii, urmare a înrăutăţirii situaţiei economice a ţăranilor cea mai frecventă formă de rezistenţă a acestora a fot părăsirea satelor, fapt care a căpătat uneori proporţii de masă.
Astfel, la 1778 generalul austriac Bauer menţiona în memoriile sale şi satul Rădineşti ale cărui case fuseseră părăsite de ţăranii care se retrăseseră în păduri. De altfel, în jurul anului 1778 un număr de 141 de sate din Ţara Românească erau părăsite.

Şcoala şi biserica
Spre sfârşitul perioadei fanariote, mai precis în anul 1812, Barbu Rădinescu a ctitorit biserica din Rădineşti, numită şi astăzi de către localnici „Biserica din Vâlcea”. Ulterior a fost construită de către Bibă Ceauşu o biserică de lemn în Bibuleşti dar, cu toate că a fost declarată monument istoric, nefiind reparată, în 1970 a fost demolată.
O parte din materialele provenite de la această biserică au fost folosite de către preotul Gheorghe I. Radu la construirea bisericii din Rădineşti având hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, în anul 1909.
Privitor la organizarea învăţământului, menţionăm că în anul 1844 termina pregătirea prima promoţie de „candidaţi pentru învăţător” din judeţul Gorj, printre care se afla şi Staicu Sandu din Obârşia.
În noiembrie 1845 acesta este încadrat la „Şcoala Obârşia-Rădineşti”. În anul şcolar 1858-1859 la Obârşia şi Rădineşti erau 53 de elevi.
În 1861 când Rădineşti şi Obârşia devin comune separate, la Rădineşti erau 179 de familii şi 62 de elevi, iar la Obârşia erau 123 de familii dar nu exista şcoală.
În anul şcolar 1862-1863 la şcoala din Rădineşti era învăţător Ion Dragu, având 31 de elevi. Acesta a plecat din Rădineşti în 1868, învăţător fiind numit Ion I. Bărbulescu, cel care va preda aici până în 1876 când demisionează. Până în anul 1880 la şcoala din Rădineşti a predat învăţătorul Dem Horedianu, la această dată fiind urmat de Atanasie Rădulescu (1880-1906).

Proprietăţi în devălmăşie
Rădineştiul nu este menţionat în „Catagrafia obştească a Ţării Româneşti din 1831”, publicată la Craiova în anul 1999 de către Ion Pătroiu şi Dinică Ciobotea, fiind probabil integrat satului Biceşti, menţionat alături de Obârşia, care avea 254 de familii, şi Zăicoiu.
La mijlocul secolului al XIX-lea în satele de pe valea pârâului Plosca se menţine stăpânirea pământului în devălmăşie, situaţie menţionată de către hotarnicul Nae Hurezeanu într-un document din anul 1847.
Urmare a acestui fapt, în aceste sate nu s-au aplicat prevederile legii rurale din august 1864, adoptată din iniţiativa Domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza.

Evoluţie demografică
Din punct de vedere demografic, Rădineştiul avea 182 de familii totalizând 910 locuitori în anul 1862, 815 locuitori în anul 1872, pentru ca în 1892 să trăiască aici 222 de familii cu 931 de locuitori.
În anul 1902 satul Rădineşti este menţionat în „Marele dicţionar geografic al României” redactat de către I. Vasiliu Năsturel. Aflăm, astfel, că aici trăiesc „222 de familii cu 931 de suflete”. În 1905 în Rădineşti erau 240 de familii şi 1079 de locuitori.
După primul război mondial, conform recensământului populaţiei din 1930, comuna Rădineşti avea 1900 de locuitori, în timp ce la recensământul din anul 1948 populaţia comunei crescuse la 2161 de locuitori.
Din 1948 se constată o scădere constantă a populaţiei. Astfel, în 1956 erau 2010 locuitori, iar în 1966 numărul acestora scade la 1720.

Reforma a desfiinţat comuna Rădineşti
În urma reformei administrative din anul 1968 este desfiinţată comuna Rădineşti, satul Rădineşti fiind integrat comunei Dănciuleşti. Astfel, la recensământul din anul 1972 populaţia comunei era de 1710 locuitori, în 1977 scăzuse la 1669, iar în 1986 la 1453 de locuitori.
La recensământul populaţiei din anul 1992 s-a înregistrat o creştere cu 321 a numărului de locuitori ai comunei.
La 4 iulie 1989 s-au aniversat 500 de ani de la prima atestare documentară a satului Rădineşti, la această sărbătoare fiind prezenţi aproape toţi fii satului. Cu acest prilej a fost redactat documentul de înfiinţare a Societăţii Cultural-Ştiinţifice „Rădineşti-Gorj” şi s-a stabilit ca anual să aibă loc, în ultima duminică a lunii iunie, „sărbătoarea Rădineştilor”.
Graţie eforturilor generoase ale profesorului Marin Arcuş, cel care a pregătit generaţii de elevi la şcoala din Rădineşti, a fost organizat în anul 1973 un muzeu al satului Rădineşti. În anul 1983 acesta a fost reorganizat cu sprijinul Muzeului Judeţean Gorj.
De altfel, profesorul Marin Arcuş este cel care a realizat o inedită monografie a satului Rădineşti, lucrare publicată în anul 1997 cu titlul sugestiv „Sate de moşneni la izvoarele pârâului Plosca”
Începând din anul 1992 apare anuarul Societăţii Cultural Ştiinţifice „Rădineşti-Gorj”, revista „Interfluviu” al cărei redactor şef este profesorul Marin Arcuş.

Comments are closed.