Alexandru și Constanța Țundrea sunt de peste șase decenii împreună pe drumul vieții. Amândoi dascăli, el profesor de filozofie iar ea învățătoare, cei doi au fost martorii mai multor regimuri politice și mai multor epoci. Alexandru Țundrea a împlinit în luna decembrie 101 ani, fiind dascăl dar și prizonier la ruși timp de 4 ani.
Păstrându-și vitalitatea la cei peste 101 de ani pe care i-a împlinit la finele anului trecut, Alexandru Țundrea este un partener de discuție foarte agreabil. Se poate vedea cu ușurință profesia pe care a avut-o timp de o viață, aceea de cadru didactic. A fost rând pe rând învățător în mai multe comune din Gorj și Hunedoara dar și profesor de…matematică. Lucru ar putea fi surprinzător la prima vedere dacă ne gândim că înainte de război a absolvit două facultăți cu specializări diferite: Drept și Filozofie unde, după cum ne mărturisea, a avut profesori importanți: „Am avut profesori renumiţi la vremea respectivă, cum ar fi Traian Pop, la drept, şi Marin Ştefănescu, la filosofie. După ce am terminat cele două facultăţi, am urmat practică pentru a deveni profesor de filosofie.”Profesorul Alexandru Țundrea a predat la școala din Telești până în anul 1972 dar lipsa colaborării cu regimul comunist l-a făcut să nu poată preda filosofia la un liceu.
Prizonier în lagărele staliniste
Dacă ai timp să îl asculți, Alexandru Țundrea începe să îți povestească despre Al Doilea Război Mondial și cele trăite de el în perioada respectivă. A participat la luptele de pe frontul rusesc din 1941 și până în primăvara anului 1944 când a fost luat prizonier. ”Pot să vă spun-își amintește A. Țundrea – că am luptat pe tot frontul rusesc. Am fost decorat cu Ordinul Coroana României în gradul de cavaler cu spade. Am prins vremurile de ofensivă când rușii erau într-o retragere permanentă iar noi împreună cu germanii înaintam cu mare repeziciune. Am căzut în capcana lui Stalin la porțile Moscovei și de acolo totul s-a pierdut. Am fost luat prizonier pe când ne retrăgeam spre țară”.
Anii de lagăr (1944-1948) au fost o perioadă foarte dificilă pentru eroul acestor rânduri. Dar iată ce povestește Alexandru Țundrea: ”Au fost niște ani foarte grei. Vedeam că deși se terminase războiul nu eram eliberați. În lagăr ni se spusese de comisarul politic că guvernul sovietic ne-ar fi eliberat dar că autoritățile comuniste din România nu ne vor. Am făcut greva foamei pentru a fi lăsați să plecăm acasă. Am fost eliberați abia în 1948, la trei ani de la sfârșitul războiului. Mă gândesc și acum că sute de mii de prizonieri români capturați de ruși la Stalingrad, cotul Donului în 1942 sau în Moldova în 1944, după armistițiul cu rușii, au trudit ani de zile în prizonierat și unii chiar nu s-au mai întors acasă.”
Astăzi, la atâția ani de la evenimente, pensia de veteran de război este de doar 400 de lei.
O căsătorie de peste 60 de ani
Alexandru și Constanța Țundrea s-au căsătorit în 1950 și de atunci au rămas alături la bine și la rău. O familie de dascăli, Constanța Țundrea de 85 de ani fiind absolventă a Școlii Normale și învățătoare tot în comuna Telești. Cei doi soți sunt dezamăgiți de starea învățământului actual, spunând că nu se mai învață ca odinioară. Cea mai mare dezamăgire a celor doi dascăli este că tineretul nu pare să mai dea atenție lecturii, lucru obligatoriu în formarea unei culturi generale.
”Și în timpul comunismului-spune Alexandru Țundrea – s-a făcut carte așa cum la fel s-a întâmplat în perioada interbelică. Parcă acum sărăcia și delăsarea și-a pus amprenta asupra unei generații.”
Regimul actual are ca preocupare principala sa recompenseze cu pensii de lux fostii tortionari proveniti din aparatul de represiune din Militie si Securitate carora le-a marit recent pensile cu peste 30 la suta apreciind astfel contributia acestora la mentinerea la putere a regimului criminal comunist , in schimb fostii veterani de razboi si fostii persecutati politici anticomunisti au indemnizatii de mizerie .