30 de ani

Loading

ionel-mantogEste pentru prima dată când îmi asum o opinie sub propria semnătură. Dintre multele lucruri despre care s-ar putea vorbi, este greu de ales subiectul potrivit. Am decis să vă spun câte ceva despre lucrul cel mai important şi pentru gorjeni, şi pentru mine: sectorul minier şi energetic. În cei 30 de ani de când lucrez în minerit, am avut atitudini ferme şi consecvente în legătură cu evoluţia acestui sector. Şi partidul din care fac parte a avut în ultimii ani aceeaşi atitudine corectă.
Am crezut că, dacă pentru a menţine producţia de cărbune şi viabilitatea unor societăţi comerciale este necesar un proces de restructurare, acesta trebuie asumat şi făcut. Decât niciun loc de muncă, mai bine mai puţine locuri de muncă bine plătite. Restructurarea sectorului minier în bazinul Olteniei a fost o poveste de succes în economia românească.
Am crezut că privatizarea unităţilor miniere şi energetice din Oltenia nu se justifică, am combătut-o public şi am reuşit practic să stopăm privatizarea începută de Dan Ioan Popescu în guvernarea PSD din 2004. Credem că acum, după ce acest sector trăieşte pe picioarele lui, fără subvenţii, opţiunea de a nu îl privatiza este cu atât mai mult justificată. Credem cu tărie că viitorul Gorjului depinde, aproape exclusiv, de viitorul mineritului şi energiei. Vedem, cu fiecare zi care trece, dezastrul produs în acest sector de guvernarea liberală, Morega – Davidoiu – Ciurel. Lucruri pe care nici măcar nu mi le-aş fi imaginat au fost posibile din cauza unor cozi de topor, care nu au înţeles niciodată că în Gorj mineritul şi energia se tratează cu sufletul. Premiere naţionale cum ar fi vânzarea creanţelor SNL Oltenia, contractarea unor lucrări de zeci de milioane de euro fără asigurarea surselor de finanţare sau contracte de asistenţă juridică de zeci de miliarde de lei pentru a pierde procesele sunt de condamnat. Dar, lucrul cel mai rău este faptul că în această perioadă nu s-au luat deciziile care ar fi conturat evoluţia de viitor a mineritului şi energiei. Deşi ar fi trebuit decisă cel mai târziu în 2007, construcţia unui grup nou la termocentrala Rovinari se află doar în stadiul studiului de prefezabilitate. La Turceni, lipsa de curaj în achiziţionarea unui credit pentru modernizare pune în pericol încadrarea acestui complex în termenele de conformare stabilite cu Uniunea Europeană. În activitatea minieră, programul de modernizare aprobat în 2006 la SNL Oltenia a fost abandonat, ba poate chiar compromis, iar în bazinul Jilţ nici măcar nu s-a aprobat unul pe hârtie.
Activitatea minieră şi energetică în Gorj ar putea şi ar trebui să aibă viitor. Viitorul se construieşte cu oameni. De aici înainte avem cu toţii o responsabilitate uriaşă, aceea de a găsi oamenii care să construiască viitorul, fără de care va trebui să ne amintim Gorjul de dinaintea anului 1960. Pe cei care sunt hotărâţi să ţină mai mult la activitatea minieră decât la buzunarele proprii îi anunţ că, într-o societate fără reguli, cu interlopi pe post de oameni de onoare, misiunea păstrării mineritului şi energiei în proprietatea statului şi funcţionarea lor în interesul României este una plină de riscuri. Sper din tot sufletul ca acest avertisment să nu facă altceva decât să-i întărească pe cei cu sufletul puternic.