Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » 23 August 1944 sub judecata istoriei (II): Zilele care au schimbat soarta României

23 August 1944 sub judecata istoriei (II): Zilele care au schimbat soarta României

Submitted by on 2 September 2011articol citit de 1,698 ori | No Comment

Anii care s-au scurs de la evenimentele din 1944 nu au lămurit pe deplin cele petrecute în acele zile, se pare chiar că disputa s-a înviorat după declaraţiile neavenite ale preşedintelui în funcţie. Cu 67 de ani în urmă România a abandonat de bună voie o alianţă militară, în condiţii absolut dificile, şi s-a integrat sistemului Naţiunilor Unite. Dacă a fost bine sau rău, dacă România avea de ales vom încerca să lămurim în serialul următor. În vâltoarea acelor vremuri un rol foarte important a fost jucat de gorjeanul Constantin Sănătescu. De asemenea, în desfăşurarea evenimentelor de după 23 august 1944, Gorjul a jucat un rol important.

După aproape şapte decenii, evenimentele din 23 august 1944 îşi păstrează foarte multe enigme

După aproape şapte decenii, evenimentele din 23 august 1944 îşi păstrează foarte multe enigme

Manfred Freiherr von Killinger a fost ambasador al Germaniei la Bucureşti în perioada 1941-1944, perioadă în care a avut o relaţie destul de dificilă cu Ion Antonescu, ”Ce greu este să lucrezi cu mareşalul” avea să îi mărturisească el lui Gheorghe Barbul, un apropiat al şefului de stat al României. Tot von Killinger avea să constate un alt lucru: ”Am eşuat în tentativa noastră de a ne face iubiţi. Ar fi trebuit să ne facem temuţi, ca în alte părţi”.
Oficialul german va fi luat total prin surprindere de desfăşurarea evenimentelor din 23 august 1944. Deşi dinspre serviciile secrete i-au venit informaţiile despre complotul împotriva mareşalului, Killinger le-a ignorat: ”Lumea ar trebui să aibă mai multă încredere”. Aceluiaşi Gheorghe Barbul avea să-i comunice chiar în ziua fatidică: ”Am obosit să le tot înregistrez(zvonurile) şi să le tot comunic la Berlin, pentru ca apoi să le dezmint”. Din nefericire pentru Germania, de data aceasta nu a fost cazul…

Ziua cea mare
Potrivit planului elaborat de complotişti, în după amiaza zilei de 23 august 1944, cu prilejul audienţei mareşalului Ion Antonescu la regele Mihai, s-a produs arestarea. Din amintirile celor care au participat la întrevedere sau au cunoscut cele întâmplate, problema centrală a întrevederii dintre Rege şi Mareşal era încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite, ale cărui condiţii nu erau tocmai favorabile statului român. Tabăra favorabilă regelui Mihai a încercat să ne convingă totdeauna că Ion Antonescu înclina mai mult spre continuarea războiului alături de Germania decât spre un armistiţiu în orice condiţii, de aici justificarea arestării lui şi a guvernului. Rămâne însă greu de justificat în faţa posterităţii cele petrecute în cursul nopţii, când comuniştii conduşi de inginerul Ceauşu(Emil Bodnăraş) au preluat arestaţii şi i-au dus într-o casă conspirativă din cartierul Vatra Luminoasă, apoi predându-i autorităţilor sovietice.
În seara aceleiaşi zile s-a constituit şi un nou guvern sub preşedinţia generalului Constantin Sănătescu. Din componenţa lui făceau parte, alături de militari şi specialişti, şi oameni politici ca miniştri fără portofoliu: Iuliu Maniu-PNŢ, Constantin Brătianu-PNL, Lucreţiu Pătrăşcanu-PCR şi Constantin Titel Petrescu-PSD. Prima misiune era ca noul guvern să preia controlul asupra ţării, lucru deloc facil în acele împrejurări. Interesant că von Killinger a aflat chiar de la rege că guvernul Antonescu fusese demis şi că România era hotărâtă să iasă din război. Germanul îşi asumase o retragere paşnică dar a fost contrazis de Berlin, la miezul nopţii s-a transmis ordinul lui Hitler: ”de a doborî puciul, a captura pe rege şi camarila de la Palat şi de a constitui un nou guvern în frunte cu un general filo-german, în caz că mareşalul Antonescu nu mai este de găsit”.
Comandamentul Militar al Capitalei a preluat sub control instituţiile centrale ale statului: Sediul Guvernului, Ministerul de Război, Ministerul de Interne, Radioul, Palatul telefoanelor şi centralele telefonice. În acelaşi timp, au fost blocate şi izolate simultan sediile misiunilor militare germane din Bucureşti(Legaţia germană, Sediul Misiunii militare a armatei de uscat, cel al armatei aerului etc.), precum şi hotelurile şi arterele principale de circulaţie. Au fost baricadate intrările în oraş şi s-au întrerupt legăturile telefonice.
Tentativa germanilor de a recăpăta controlul asupra Bucureştiului a fost sortită eşecului. Starea de război cu Germania a României a fost confirmată abia în 24 august 1944 printr-o declaraţie oficială difuzată prin radio la orele 15.00 şi reluată în presa din 25 august 1944. Germania a bombardat în forţă principalele edificii publice din Bucureşti, unele fiind distruse sau avariate grav: clădirile Consiliului de Miniştri, ministerelor de război şi de interne, Palatul regal, Teatrul Naţional, Ateneul, Universitatea etc. Atacurile aeriene au fost respinse după cum la fel s-a întâmplat şi cu tentativele de forţare a intrării în Bucureşti, prin barierele de nord, vest şi sud-vest. S-au dat lupte grele, imortalizate şi literar, la porţile de nord ale oraşului, în zona podului Băneasa, Mogoşoaia-Străuleşti, Tunari şi Chitila.
În doar o săptămână, prin forţe proprii, armata română a eliberat o suprafaţă de peste 150 000 km pătraţi, reprezentând două treimi din teritoriul naţional. Circa 465 469 de soldaţi români au capturat de la inamic 222 avioane şi 438 nave, au scos din luptă 61 503 militari, între care 14 generali, 1421 ofiţeri şi 4 088 de subofiţeri. Ieşirea României din război a grăbit sfârşitul acestuia cu circa 200 de zile.

Pildele Mareşalului
Întors de la o întâlnire cu Hitler, acolo unde i se pusese întrebarea de către acesta ”Sunteţi sau nu hotărât să rămâneţi alături de Germania, da sau nu?”, Antonescu spunea apropiaţilor: ”Este un nebun”. Mihai Antonescu, ministru de Externe, avea să îl întrebe: ”Şi Dumneavoastră vreţi să rămâneţi aliat cu un nebun?”. Răspunsul Mareşalului a căzut prompt: ”Am de ales între un nebun şi nişte laşi”. Cele descrise de noi se petreceau în 1944, cu patru ani înainte după prima întâlnire cu Hitler, Ion Antonescu exclama: ”Este un om mare”.
La ultima întâlnire cu Iuliu Maniu, în contextul disputei pericolului reprezentat de germani sau de sovietici, Antonescu l-a întrebat pe acesta: ”Care este cel mai mare duşman al nostru, rusul sau germanul?”. Maniu considera că trebuie plecat de lângă Reich care era în pragul dezastrului. Antonescu a rostit atunci o frază memorabilă: ”Domnule Maniu, dacă ruşii ocupă ţara noastră, eu voi fi împuşcat primul. Cu atât mai rău pentru mine. Dv. veţi fi al doilea. Cu atât mai rău pentru dumneavoastră. Persoanele noastre nu contează, dar ceea ce contează este ceea ce ele reprezintă”.

Comments are closed.