200 de elevi din ţară la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, la olimpiada naţională de limba germană

Loading

Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu va găzdui în perioada 30 martie – 5 aprilie 2012, Olimpiada naţională de limba germană – limbă modernă pentru clasele IX-XII. Timp de o săptămână, vor fi prezenţi în oraşul lui Brâncuşi peste 200 de elevi din toate judeţele ţării, competiţia anunţându-se una foarte spectaculoasă cu probe organizate pe şase categorii ce corespund nivelurilor de competenţe, conform Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi Moderne.

Deşi la nivelul judeţului Gorj limba germană se predă doar în două licee, respectiv la Colegiul Naţional „Spiru Haret” şi la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a decis organizarea olimpiadei naţionale a acestei discipline la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”.
Programul competiţiei din acest an va unul foarte variat, cu probe teoretice şi practice, ateliere de lucru, dar şi vizite tematice ale judeţului nostru…  „pe urmele lui Brâncuşi”.
În spiritul echilibrului german
Directorul  Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, prof. dr. Gheorghe Nichifor, ne-a oferit amănunte despre ce înseamnă organizarea Olimpiadei naţionale de limba germană – limbă modernă pentru clasele IX-XII în acest an la această instituţie de învăţământ :„Suntem onoraţi că liceul nostru va găzdui în aceste zile o competiţie prestigioasă, Olimpiada naţională de limba germană – limbă modernă, la care vor lua parte peste 200 de elevi, în spiritul echilibrului german şi, de ce nu am recunoaşte, al unei rigurozităţi bine-cunoscută tuturor, aşa cum este cea germană. Vorbim desigur despre o cultură în care echilibrul între tradiţie şi modernitate este mai pregnant decât în oricare altă parte a Europei.
Elevilor participanţi în acest an, le transmit succes în obţinerea rezultatelor propuse. Participarea la o olimpiadă naţională reprezintă în sine un succes, dar e bine să ştim că nu este cel mai mare şi, poate, nici cel mai important din viaţa noastră. Mai întâi, e bine să ştim că în viaţă nu există doar succese. De nenumărate ori putem şi pierdem, dar în ambele situaţii, trebuie să mergem mai departe.
Acest lucru ne face să credem că succesul în viaţă nu se defineşte doar prin câştigarea unor competiţii, ci, mai ales, prin cum ne raportăm la acele experienţe, dar şi la momentele când pierdem pentru că, indiferent de context, cel mai important este să învăţăm ceva care să aibă impact pozitiv asupra vieţilor noastre.
În al doilea rând, e bine să privim această competiţie dintr-o perspectivă nouă, şi anume ca fiind una cu noi înşine, în primul rând, şi nu cu cei din jur, în sensul că aceasta trebuie să constituie lupta noastră de a ne depăşi ultima performanţă realizată. Această abordare ne va ajuta să creştem continuu şi, mai ales, să ne raportăm corect şi cu înţelegere la ceilalţi competitori, ceea ce va face lupta frumoasă şi provocatoare pentru toţi.
În al treilea rând, oricât de preţios ar fi premiul pe care îl vor primi elevii câştigători, cel mai important este drumul până la obţinerea lui, toată munca şi eforturile, trăirile şi descoperirile, hotărârea şi încrederea în ei şi în cei care le-au fost mentori.”