Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Editorial, Gorjul » 1 Decembrie… restul e tăcere

1 Decembrie… restul e tăcere

Submitted by on 1 December 2010articol citit de 2,168 ori | 2 Comments

Astăzi se împlinesc 92 de ani de la ziua în care ultima provincie, Transilvania, a hotărât să se alipească patriei mame, România, zi care a devenit totodată şi Ziua Naţională a României. Aşa cum ne-am aştepta acesta ar fi un motiv suficient pentru  a lăsa toate polemicile şi disputele dintre noi deoparte şi a încerca pentru o zi să fim români.
Nu sunt un fan al televizorului, şi nici măcar al buletinelor de ştiri, dar cum în sfârşitul de săptămână ce a trecut vremea rea m-a ţintuit în casă, nu am putut să nu observ anonimatul în care se pregătesc festivităţile prilejuite de sărbătorirea Zilei României din acest an.
E posibil să fie doar impresia mea de om dezgustat de spectacolul penibil şi interminabil ce se regăseşte în ultima vreme pe multe din posturile TV din ţara noastră. Şi totuşi în ultimii anii, 1 Decembrie sa transformat în ziua liberă, pe care toţi o aşteptăm ca un preambul al sărbătorilor de iarnă şi atât. Doar şcolile, instituţiile de cultură şi câteva ONG-uri se încăpăţânează ca prin activităţi dedicate acestei zile  să mai atragă atenţia concetăţenilor cu privire la semnificaţia ei. Să fi rămas  şcolile ultimul bastion în încercarea de a păstra şi forma o conştiinţă naţională? Cum de s-a ajuns la acest dezinteres generalizat, la această nepăsare? Se va mai putea ridica vreodată generaţia noastră la nivelul celei a lui Iuliu Maniu şi Vasile Goldiş? Să fie nevoie din nou  de un manifest precum  cel al Împăratului Carol I  –  “Către popoarele mele credincioase“, pentru a mai putea strânge încă odată 100000 de români la Alba Iulia?
1 Decembrie 2010 ne găseşte în plină criză şi mai dezbinaţi ca niciodată. Putem da vina pe criza,  pe slabele performanţe economice, pe conjunctura mondială, pe viaţa grea de zi cu zi, însă să nu uităm că în 1918, tocmai se sfârşise un război, ţara era în ruine, dar asta nu ia împiedicat pe înaintaşii noştri să  facă  din 1 Decembrie – “zi  sfântă“ aşa cum era ea relatată în presa vremii.
Acum, avem alte preocupări, mai înalte, mai apropiate de secolul XX, ne dorim să fim europeni, să fim aidoma austriecilor, francezilor, germanilor, sau altor popoare vestice, dar nu pentru că aspirăm la valorile şi disciplina lor, ci doar pentru că râvnim la aceleaşi standarde de viaţă. Ne dorim să trăim ca ei dar să lucrăm ca la noi. Între timp tot mai mulţi europeni ajung să ne considere un neam  greu de integrat, dar nu pentru că suntem tradiţionalişti şi ne iubim într-atât graiul, portul şi obiceiurile, ci pentru că suntem ţara lui  „merge şi aşa„. Urâm instinctiv orice formă de voluntariat, sau de cult al eroilor pe care le considerăm ca fiind reminiscenţe comuniste şi considerăm că a fi cetăţean implică automat numai drepturi şi avantaje, uitând în totalitate de responsabilităţile ce ne revin.
Aşa că în prezent,  1 Decembrie  pentru mulţi dintre noi e istorie, însă “cei care  nu pot învăţa din istorie sunt condamnaţi să o repete”.
Am uitat de mult să fim români, cum am uitat să fim creştini. Şi totuşi azi este 1 Decembrie, e ziua noastră şi cum nu poţi critica pe cineva de ziua lui, să lăsăm piatra şi să ne gândim la tot ceea ce a făcut ca generaţii de înaintaşi să lupte şi să piară pentru ca noi acum să putem fi împreună. Trebuie să fi ştiut ei de ce, trebuie să fie ceva ce nouă astăzi, urmaşii lor din secolul ştiinţei şi al invenţiilor, ne scapă. Poate că e timpul să privim înăuntrul nostru, să lăsăm problemele şi convingerile ce ne separă  şi să-i urăm ţării noastre  „La mulţi ani!”

2 Comments »

  • Tiberiu GRIGORIU says:

    Mda… Tare mi-e că devine din ce în ce mai pregnantă senzaţia că ne-am transformat într-o societate de viruşi – cel mai bine ne stă să căpuşăm planeta, bugetul ţării şi încrederea aproapelui… Aşa că, nici 1 decembrie nu putea face excepţie… Unde, de Ziua Naţională, se găseşte mai multă lume decât în locurile în care oamenii ştiu că, dacă aplaudă cuvântările fanfaronilor politici, după aia îşi pot stâmpăra greaţa cu fasolică şi ciolan (carnea au ros-o antepomeniţii fanfaroni…) în compania unui păhărel din „sângele Domnului”…? „The rest is silence”, cum zicea „agitătorul de suliţă” („Shakespeare”, pentru prieteni, care ştiu de ce…): toată lumea aplaudă discursurile sforăitoare ale unora care mai degrabă ar trebui să fie aplaudaţi pe ambii obraji + rupt urechile şi curelele pe părţile lor moi din spate-jos. Ne-am obişnuit atât de mult cu „OK, zic/fac asta, da’ ce-mi dai?”, încât nu ne mai uităm/gândim şi la ziua de mâine! Azi le mâncăm făsuiu’ şi le roadem ciolanu’, după care ne clătim pe dinţi cu o zamă roşie care ar trebui să ne dea un miel că o botezăm „vin” (mulţi se cred că sunt un fel de Hristoşi, şi fac din apă – sângele Domnului…), iar de mâine-n colo, plătim zilnic factura „festinului” cu un preţ de parcă făsuiu’ ăla nenorocit era din soiu’ vrejului celui folosit de Jack să se caţere-n nori iar ciolanul era de ceva brontozaur rar şi musai spoit cu aur! Căci numai aşa se explică de ce, în secolul XXI (transformat de prea mulţi în secolul „XXX”!) stăm ca vita la tăiere, acceptăm lucruri inacceptabile venite din partea oricărui imbecil pripăşit pe la Înalta Poartă: suportăm înjumătăţiri de venituri, răbdăm batjocuri şi nesimţiri, şi totul pentru o blestemată de găleată portocalie care a doua zi o scapi din mână că se rupe toarta şi se sparge în căderea peste un bolovan bucuros de-un duş gratuit! Am zis că, dacă o să văd primprejur pe cineva că pune botu’ la o găleată portocalie, îi rup botu’ cu mâna mea! Pentru că, dobitocu’ punând botu’ dar cică având drept de umblat cu votu’, sufăr EU, familia mea, prietenii mei, timp de 4-5 ani, ca să aibă el, dobitocu’ lu’ Peşte, pentru câteva zile, o găleată portocalie! Păi, să nu-i aplici corecţia civică ultrameritată??? Istoria se repetă dacă eşti atât de dobitoc ca să nu-nveţi nimic din ea! Iar eu cred că am înţeles: nu lăsa pe altul să facă prostiile pe care tu nu le-ai face! OK, înţeleg şi questia cu drepturile omului, numai că dreptul ORICUI încetează când ÎNCALCĂ DREPTUL MEU! Până şi ăia din Oagadougou ştiu asta! Cine se face că nu ştie sau că uită merită cu vârf şi îndesat ce o să i se-ntâmple…
    Cât despre istoria care mai încape doar în şcoli… Asta e: doar acolo se mai învaţă obligatoriu! Ia să nu mai fie obligatorie istoria în şcoală, crezi că ar mai zice cineva ceva de strămoşi şi cele vremuri prin care am trecut??? Aiurea! Memoria hoardei e scurtă şi reţine doar chestiile ancestrale, necesare perpetuării viruşilor: cum se poate şparli ceva de mâncare, cine cu cine şi-o mai rezolvă şi tot aşa… Cică „Historia, magistra vitae!”. De acord! Da’… ASTA-I VIAŢĂ???

  • Mishu says:

    Romanii, un popor odata maret, la care azi le lipseste maretia.