„Dirigenţia” pentru toţi sau pentru nimeni

Loading

Pe lângă examenele de final de an şcolar, între Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi cele patru federaţii sindicale din învăţământ se poartă negocieri intense pe „dirigenţie”, procent special acordat în prezent celor care sunt diriginţi sau învăţători. Sindicatele vor ca respectiva sumă să fie diferenţiată în timp ce MECI nu doreşte să mai dea acest procent.
Între MECI şi Sindicate există acum disputa bani în plus pentru diriginţi sau plata uniformă pentru toţi profesorii. Includerea plăţii orelor de dirigenţie în cele 30 de procente reprezentând ponderea sporurilor în fondul de salarii atrage nemulţumirea dascălilor care au cerut bani suplimentari pentru profesorii îndrumători. Vasile Mija, liderul USLI Gorj, spune că „se va ajunge la  următoarea situaţie: vor fi două cadre didactice: unul care are oră de dirigenţie şi altul care nu are. Cel care e diriginte va întreba: eu ce primesc în plus. Trebuie  să reglementăm şi acest spor de dirigenţie pentru că se va ajunge la o situaţie neplăcută, iar cadrele didactice vor refuza să ia ore de dirigenţie”.
O altă soluţie luată în calcul pentru a rezolva situaţia celor 87.500 de profesori care au ore de dirigenţie este includerea cursurilor dedicate îndrumării în normă, astfel încât să nu primească bani în plus. Pe lângă menţinerea mai multor sporuri, precum cel pentru clasele simultane, gradaţia de merit, sporul de rural şi cel pentru învăţământul special, sindicaliştii vor, de asemenea, ca performanţa să fie plătită suplimentar.
Practic, discuţiile privind acordarea sporurilor au intrat în impas, întrucât, spun sindicaliştii, deocamdată nu se ştie cât reprezintă în cadrul actualului sistem de salarizare aceste sporuri. Cert este că în privinţa sporului de vechime, cuprins între 3% pentru cei care au predat pentru o perioada de trei-cinci ani şi 25% pentru cei cu mai mult de douăzeci de ani de activitate, ambele părţi sunt de acord cu includerea în salariul de bază.