Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Sport » Mihai Pintilii: „Mai am un an de contract şi vreau să îl respect”

Mihai Pintilii: „Mai am un an de contract şi vreau să îl respect”

Submitted by on 8 June 2011articol citit de 2,564 ori | No Comment

Mihai Pintilii şi-a confirmat rolul de lider al Pandurilor, atât în teren, cât şi în vestiar.

Deşi se află încă în vacanţă, iar oportunitatea unui transfer în această vară la o echipă de top din România este una foarte mare, Mihai Pintilii a ţinut să-şi redeclare „dragostea” pentru Pandurii.

Închizătorul Pandurilor, Mihai Pintilii, a fost cel mai folosit jucător al gorjenilor în meciurile din sezonul recent încheiat, acesta acumulând 2.537 de minute în teren în cele 29 de meciuri jucate. Pintilii a fost jucătorul care s-a expus cel mai mult pericolului cartonaşelor galbene, el fiind sancţionat de 9 ori în acest sezon, fapt care i-a adus trei etape de suspendare, însă căpitanul Pandurilor şi-a trecut în cont şi trei goluri extrem de importante, două în meciul de pe teren propriu cu FCM Târgu Mureş, şi unul, tot acasă, cu FC Braşov.

Vacanţă autohtonă
Familist convins, Mihai Pintilii se dovedeşte a fi şi „naţionalist”, căpitanul Pandurilor alegând să-şi petreacă vacanţa pe propriile meleaguri în detrimentul unor locaţii exotice, aşa cum fac mulţi dintre fotbaliştii români. „Deocamdată sunt acasă, abia săptămâna viitoare voi pleca şi eu câteva zile la mare împreună cu familia şi cu Voiculeţ”, a declarat Pintilii.

Vrea performanţe cu Pandurii
Convins că se putea obţine mai mult în sezonul trecut, Mihai Pintilii îşi pune speranţe în viitorul sezon, unul în care vede Pandurii fără probleme, la mijlocul clasamentului: „Pentru sezonul viitor am înţeles că vom avea un obiectiv mai îndrăzneţ. Să dea Dumnezeu să facem o echipă mai bună, să nu pierdem din jucători şi cu cei care vor reveni după împrumuturi, plus încă 2-3 jucători, eu cred că vom fi fără probleme în primele zece echipe. Fără să mai vorbim la Târgu Jiu de retrogradare…”, a mai spus căpitanul Pandurilor. Pentru a pune umărul la o performanţă notabilă alături de Pandurii, Pintilii spune că nu se gândeşte să plece în această vară la o altă echipă: „Nu pot să spun nimic despre oferte pentru că eu nu am primit niciun semn în acest sens. Oricum, eu mai am un an contract cu Pandurii şi vreau să mi-l respect. Asta este dorinţa mea. Dacă cei de la club vor avea vreo ofertă care să-i satisfacă şi care să-mi convină şi mie, atunci vom mai discuta, dar eu vreau să-mi duc la capăt contractul cu Pandurii”, a mai declarat mijlocaşul gorjenilor.

Model pentru tineri
Extrem de modest atât în vestiar, cât şi în afara lui, Pintilii vede cu ochi buni promovarea tinerilor jucători din pepiniera Pandurilor: „Sunt mulţi jucători foarte tineri, promovaţi de la echipele de juniori ale clubului, dar ei îşi fac bine treaba. Noi îi primim cu drag lângă noi, îi mai ajutăm cu sfaturi, dar principalul merit îl are domnul Grigoraş, care a avut curajul de a-i arunca în luptă”, a declarat căpitanul Pandurilor despre promovarea masivă a tinerilor jucători de către Petre Grigoraş. În acest an la Pandurii au debutat în Liga I jucători precum Nistor, Voinea, Avramescu, Brata, Lazar, Rada, Pleaşcă sau Tătaru, mulţi dintre ei făcându-şi junioratul la echipa gorjeană.

Comments are closed.