Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » „Drumul vinului”, de la viţă la pivniţă

„Drumul vinului”, de la viţă la pivniţă

Submitted by on 29 September 2010articol citit de 4,090 ori | No Comment

Secţia de etnografie de la Curtişoara a Muzeului Judeţean Gorj va găzdui joi, 30 septembrie 2010, o manifestare culturală intitulată „Drumul vinului”,  Aceasta se încadrează unei tipologii pe care am configurat-o gândind nevoia unor meşteşuguri sau ocupaţii tradiţionale de a fi readuse în atenţia publicului, în general şi, cu precădere, în faţa tinerelor speranţe.

Butoiul este unul dintre puţinele obiecte folosite la producerea vinului care se mai păstrează

Butoiul este unul dintre puţinele obiecte folosite la producerea vinului care se mai păstrează

Evocând, până acum: Cultivarea pământului, confecţionarea îmbrăcămin tei, simbolistica mesei şi altele, atragem atenţia nu doar asupra ocupaţiilor sau meşteşugurilor propriuzise, ci a unui fenomen complex, a unei relaţii de interdependenţă graţie căreia o activitate aparent simplă generează alte şi alte activităţi. Pentru că este toamnă şi, pentru că, în primul rând, în zona deluroasă a Gorjului şi nu numai, toamna îmbie cu aroma viilor şi parfumul aducerilor aminte, ne-am propus ca, într-un cadru natural de efect, la Curtişoara, să reluăm un leit motiv- de fapt, cultivarea viţei de vie. Dar, este bine să precizăm, că atunci când spunem leitmotiv nu ne referim doar la alte manifestări culturale, abundente, importante şi, mai cu seamă, ciclice, care fac cinste, cu adevărat, organizatorilor, dar şi viţei de vie şi vinului- rege. Mai mult decât atât, ne gândim la bogata simbolistică a viţei de vie şi la frecvenţa prezenţei sale în viaţa noastră cotidiană. Atunci când vorbim despre viţa de vie, despre vechimea şi extinderea ocupaţiei practicate, este inevitabilă evocarea, sau invocarea, chiar, a proverbului latinesc cu o veridicitate probată de timp: „In vino vertas” (adevărul este în vin).

Ocupaţie străveche
Ca ocupaţie propriuzisă, cultivarea viţei de vie aduce cu sine o serie de elemente structurale fizice: teascul, linul, ştirca, putina, hârdăul, butia, butoiul, fucia, neleiul, pivniţa de deal. Ele sunt rodul ocupaţiei. Unele dintre aceste instrumente se mai găsesc în gospodării, dar fie nu au mai fost utilizate, fie au suferit modificări tipologice. Altele sunt foarte puţin cunoscute. De exemplu, teascul, care în trecut era construit din împletitură de nuiele de dimensiuni relativ mari, în care se călcau stugurii de către bărbaţi sau tunerele fete, acum se prezintă ca un instrument de tip presă. Linul era confecţionat din lemn masiv şi se situa la partea inferioară a teascului, colectând mustul, care se scurgea pe un jgheab. Din terminologia mai puţin cunoscută face parte şi ştirca, un instrument relativ simplu, realizat, de obicei, din lemn de corn, sau orice alt tip de lemn, care beneficiază, la un moment dat, de o ramificaţie multiplă, astfel, încât, prin lovirea cârcilor să se obţină efectul de zdrobire. Neleiul este, de fapt, strămoşul pâlniei de astăzi, doar că era realizat din lemn şi beneficia de dimensiuni generoase.

Strugurele, fructul oprit
În ceea ce priveşte sacralitatea viţei de vie, poate că aceasta porneşte de la însăşi reprezentările sale. În vechile religii, viţa de vie are un reprezentant în rândul zeităţilor şi, uneori, apare ca motiv decorativ, pe monumente funerare romane. În creştinism, iniţial,(pictură bisericească), strugurele şi nu mărul apare ca fiind fructul oprit. De la „Cina cea de taină” şi până în prezent, este parte a însăşi divinităţii, ritualul de împărtăşanie fiind de neconceput în absenţa sa. Sărbătorile de peste an dedicate viţei de vie, ca şi anumite ritualuri, confirmă, o dată în plus, importanţa îndeletnicirii.

Comments are closed.