Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Actualitate, Editorial » Țara caselor cu pereți moi și…

Țara caselor cu pereți moi și…

Submitted by on 17 November 2010articol citit de 2,682 ori | 8 Comments

Duminică dimineaţa, devreme, pe când îmi pregăteam cafeaua cea de grabă aducătoare la viaţă  şi bună dispoziţie, o bufnitură înfundată şi un val de apă rece ce-mi inundă podeaua bucătăriei, mă scoaseră brusc din reverie şi mă aduseră în concretul realităţii cotidiene. Nu-i nimic, putea fi mai rău,  îmi spun încurajându-mă singur, şi după ce închid robinetul, mă duc la birou si scot din sertar, de la loc sigur, cartea de vizită a unui instalator. De-a lungul timpului am învăţat că în viaţă poţi să pierzi cartea de vizită a unui director, manager, doctor, profesor, dar niciodată a unui instalator bun, a unui tâmplar sau zidar priceput.
Instalatorul meu este un băiat tânăr cam la 22 de ani, student în ultimul an la Ştiinţe Economice, un băiat cu mult bun simţ şi foarte îndemânatic. După cum probabil deja intuiţi, îndemânarea şi deprinderile nu le-a căpătat în amfiteatrele facultăţii şi nici atestatul de informatician nu a contribuit cu ceva în acest sens, ci doar nevoia zilei de mâine.
Cum de-a lungul timpului, am ştiut „să-mi las loc de bună-ziua” în relaţia noastră, încrezător, chiar dacă este duminică dimineaţa, că n-o să capăt un refuz, pun mâna pe telefon, sun şi mă conversez cu mama acestuia care îmi relatează  că băiatul este cu câţiva prieteni la o cabană în Vâlcea, dar că luni, mica mea problemă se rezolvă. Cu moralul puternic zdruncinat am sunat prieteni, amici, cunoştinţe, doar unul dintre ei o avea o „relaţie” la un  instalator. După mai bine de 4 ore, printr-o cunoştinţă, a unei cunoştinţe a unui prieten, am reuşit să găsesc un faianţar, dar care „se mai pricepea un pic” şi la instalaţii şi care a reuşit să repare stricăciunile şi să-mi redea liniştea sufletească.
E oare posibil ca meseriaşii buni, fie ei instalatori, faianţari, tâmplari, zidari să fie o „specie” pe cale de dispariţie, toţi luând deja calea Spaniei, Italiei, Franţei şi Germaniei?  Şi dacă da, nu ar fi logic într-o astfel de penurie de meseriaşi, liceele tehnologice şi şcolile profesionale să fie asaltate de un număr imens de candidaţi, care cu osârdie să-şi dorească să înveţe tainele unei meserii?
Să fie oare posibil ca într-o ţară cu pereţi moi, care la prima inundaţie se prăbuşesc ca piesele unui joc de domino, în care ţevile de plumb din apartamente pocnesc una câte una făcând din vecini şi prieteni duşmani pe viaţă, în care străzile îşi ondulează asfaltul devenind adevărate capcane ale morţii, în care pe scurt sunt atâtea de făcut, să nu avem meseriaşi?  Se pare că da, deoarece acesta este paradoxul  românesc, ca ceea ce este logic să nu-şi găsească reflexia în realitate.
Să fi uitat tinerii din ziua de azi proverbul „meseria este brăţară de aur”, de toţi se îngrămădesc spre o facultate care mai pe urmă cu „pile şi relaţii” să le asigure un loc călduţ de bugetar, chiar dacă pe un salariu de nimic. Să fie totuşi o reminiscenţă din vremea comuniştilor, a părinţilor, când numai cei care învăţau cu adevărat bine puteau năzui la o admitere la o universitate? Şi la urma urmei este greşit să-ţi doreşti mai mult, nu asta stă la baza economiei de piaţa, nu asta pune în mişcare întregul mecanism. Este greşit oare să-ţi doreşti să ajungi în vârf chiar săpându-ţi prietenii sau colegii, sau folosindu-te de diverse trambuline conjuncturale ce apar odată la patru ani? Nu înseamnă asta dinamism ? Nicollo Machiavelli susţine că scopul scuză mijloacele, dacă la mijloc este o cauză nobilă, dar cine stabileşte asta? Nu este oare în firea umană încă din vremuri biblice, din vremea fiilor Zebedei, să încerce să fie „cel dintâi dintre semeni” ?
Prea multe întrebări, o singură realitate şi totuşi este atât de greu de pronunţat un diagnostic corect pentru societatea în care trăim.
Ca să închei, nu pot decât să-i dau dreptate prietenul  meu poetul şi publicistul Dan Iancu, în a cărui versuri ne regăsim:
„în ţara caselor moi
zidurile se tânguie apă
râurile macină lut
nici flori nu mai cresc şi
mi-e stearpă….”

Pe aceeaşi temă

8 Comments »

  • VALI says:

    Da…este inr-adevar o realitate a societatii romanesti… lucrul facut de mantuiala inca de la inceput…nu o sa dureze prea mult (ma refer si la piese si la manopera)…

  • Ion Popescu-Brădiceni says:

    Am citit materialul domnului Marius Buzera şi am retrăit o celebră afirmaţie a lui Nichita Stănescu: „Suntem de râsu’-plânsu’ Europei!”.
    Am trăit aceaşi dramă a negăsirii la timp a unui meseriaş, fireşte – bun, care să-mi repare un robinet. Oricum, dincolo de anecdotic, articolul reflectă o realitate cruntă a României de azi, o absenţă totală a oricărei reforme în învăţământul contemporan. Oare ministrul Funeriu ce-o înţelege domnia-sa prin/din această idee?
    Modelul german, de pildă, a făcut această corelare a formării şi repartizării forţei de muncă încă din anii ’60. Pe toate palierele pregătirea tinerilor are ca drept coordonată fundamentală corespunderea ei cu stadiul şi solicitările economiei în derulare. Altfel, efortul pedagogic, didactic etc. este atins de nulitate. Ne confruntăm, categoric, cu această lipsă de voinţă strategică din partea guvernanţilor noştri dragi şi scumpi.
    Mă întreb şi eu, ca domnul Marius Buzera: nu ştiu, nu pot sau chiar nu vreau? Aceasta este îăntrebarea – vorba lui Shakespeare…
    În încheiere ţin să apreciez forma stilistică şi umorul intrinsec al scriiturii. Este a unui om cult, dar şi a unuia păţit. Cam ca, altă-dată, Nastratin Hogea, ori, de ce nu – Păcală? Căci ar trebui să coboare printre dragii noştri politicieni de azi asemenea „inteligenţe extraterestre” care să-i pedepsească exemplar pentru măgăriile pe care le comit într-o cascadă de-a dreptul diabolică.

    I. P.-B.

  • Mihai says:

    … un invatamant lejer, de proasta calitate, a umplut tara de oameni cu cel putin doua facultati, oameni la care statutul nu le mai permite sa fie muncitori…
    Am eu o carte de vizita cu 10 telefoane: “Doctor in Instalatii – Popescu Viorel” ieftin si bun! (are diploma omu! nu?)

  • Tiberiu Grigoriu says:

    O întâmplare neplăcută însă relatată într-un stil plăcut! O reliefare a ceea ce se mai numeşte „adevăru’ care ne înfoaie păru’”, adică întrebări logice, pertinente, în ţara ilogicului impertinent şi musai la conducere, că d-aia-i impertinent, dacă tot e incompetent…! Din păcate, avem speranţe în mai bine adresate unui guvern competent doar pentru binele personal sau de gaşcă portocalie! Dacă s-ar face un top al guvernanţilor incompetenţi la nivel mondial şi de la Adam încoace, guvernul Boc (fie acesta, fie cel trecut – tot un drac!) ar ocupa ultimul loc „summa cum laudae” şi coroniţă! Când te uiţi la componenţa actuală a guvernului îţi place mai mult cea anterioară şi invers! Bine-nţeles, cum se spune? „Cu Băsescu – zece, care-i şi întrece”… Ce-are Băsescu cu asta? Păi, nu Băsescu zicea că ne trebuie ospătari şi tinichigii? N-are rost să mai fie alţi meseriaşi, lui îi ajung doar categoriile astea, iar ministrul „Funebru” cu-a lui lege a educaţiei naţionale dă-n brânci să-ndeplinească întocmai şi la timp înaltul deziderat cotrocenist! Ce uită să spună însă turma conducătoare este că e de dorit ca să fie şi buni meseriaşi, dar şi dintre cei care să-i coordoneze, conducă şi controleze pe primii să fie tot buni! Însă, în planul general de îndobitocire a generaţiilor imediat următoare, nu mai contează inginerul constructor, ci doar mistriaşul! Avem nevoie de ingineri, de doctori, de profesori…? No problem: abia aşteaptă să ne vină mari şi mulţi specialişti din Bulgaria, Ungaria, Moldova, Albania, Turcia, Kalmukia, Uzbekistan… Că doar chioru’-n ţara orbului e-mpărat! Mă rog: preşedinte, în cazul republicilor…

    Ce se evită însă cu obstinaţie a se spune de către clasa politică şi MAI ALES de către actuala turmă conducătoare e că TREBUIE SĂ RIDICĂM NIVELUL DE TRAI LA UNUL DECENT, CA SĂ NU MAI PLECE ÎN BĂJENIE NICI MESERIAŞII ŞI NICI INTELECTUALII ROMÂNI ÎNCOTRO VĂD CU OCHII, DOAR CA SĂ TRĂIASCĂ ŞI EI MAI BINE! Dar, aşa cum am mai scris: pe cine să-l ducă tiuga să gândească asta? Pe Boc? Pe Băsescu? Pe Funeriu? Pe Videanu? Pe Udrea? Pe Ridzi? Pe Anastase? Pe Turcan? Pe Preda? Pe Patapievici? Pe toate căpuşele alea de la vârfurile politicii portocalii??? Haida-de! Ar însemna să ceri lână de la broască!

    Şi nu, nu diagnosticul e greu de pronunţat, ci greu e de găsit UN OM, un doctor care să vindece acest cancer al societăţii româneşti contemporane! Îmi pusesem speranţe-n Johannis, dar s-a-ntâmplat exact cum mă temeam: în ţara asta, un inteligent competent n-are loc de un NINCOMPAC imbecil da’ aflat la mare putere – că tot s-au specializat unii în supt licurici mari, ar trebui să ştie ce-i aia NINCOMPAC – Junghiu’ SAM ştieee…

    Anyway… Domnule Buzera, dă-i-nainte ŞI cu scrisul, căci ţara asta duce o criză acută de observaţii cinstite, de opinii pertinente şi de soluţii competente…

    Jos pălăria!

    Tibi

  • kosta says:

    Meseria se invatza. de cand cu pexalul si alte materiale, e nevoie numai sa stii cum trebue sa infasori caltzii sau banda de teflon, ca sa nu ti-o arunce filetul afara si….gata instalatorul. toate sunt relative. Io sunt de meserie filolog, in particular informatician, electronist si administrator de retea. alaltaieri am reparat un tractor. Slava Domnului, fata mea e numai contabil iar tata a fost doar brutar. Instalator insa sunt mai mereu, chiar si la serviciu, mai ales de cand cu reducerile de bugete.

  • magda says:

    extraordinar articolul … exista chiar instalatorul “Gel” in ziua de azi.

  • Anca says:

    Foarte bun articolul.
    Asta este realitatea din Romania…

  • Despina says:

    Un articol foarte bun.